Pentru șoferii „șmecheri”, semafoarele sunt „opționale”: Doi clujeni trec cu viteză pe roșu, doar pentru a opri după câteva sute de metri
Locuitorii din Cluj-Napoca știu foarte bine cât de dur poate să fie traficul pe timpul zilei și câte ore pot să piardă așteptând la cozi și la semafoare. Dar cu toate astea, în timp ce majoritatea oamenilor respectă regulile și așteaptă ori de câte ori este nevoie, unii șoferi au impresia că ei sunt o excepție, și chiar și în miezul nopții, când tot traficul s-a dus, aceștia continuă să conducă cum vor ei.
Așa este și cazul a doi șoferi din Cluj-Napoca, care au crezut că ei nu trebuie să stea la roșu, culorile semaforului fiind „opționale” pentru ei. Cei doi vitezomani au fost prinși de o cameră video în timp ce treceau pe roșu, cu viteză, ca și cum restul șoferilor sunt responsabili să îi ocolească pe ei.
Și dacă această încălcare directă a regulilor nu ar fi de ajuns, cei doi au continuat să meargă de parcă nu ar fi făcut nimic greșit, doar ca să își parcheze mașinile pe Calea Dorobanților. Dacă aveau o urgență adevărată, unii oameni i-ar putea scuza, dar cei doi s-au grăbit și au trecut pe roșu doar pentru a opri cu câteva sute de metri mai încolo.
Incidentul a avut loc în cartierul Mărăști, la intersecția dintre Strada Aurel Suciu cu Calea Dorobanților, unde în acel moment se și lucra pe marginea drumului. Șoferul care a filmat incidentul a explicat că flash-urile pe care le-a făcut au fost pentru a transmite mașinii din fața sa că nu are luminile din spate pornite, și nu pentru că ar fi nervos.
3 Comentarii
Probabil erau politisti… sau ma rog… militieni, caci tara asta e exact ca in 1960 cand vb de stat
@Io: Poate era mă-ta, mai știi?
Te legi ca scaiul, ești mai ceva ca inteligența artificială.
@Vasi: Dikk, s-o sucarit bujetaru' imputit...