Duminica 22 Decembrie

Percheziție domiciliară la un traficant de substanțe interzise din Cluj. Bărbatul a fost arestat preventiv - FOTO


Un bărbat din Turda a fost arestat, fiind bănuit de trafic de droguri, după ce au fost găsite în casa acestuia aproape 200 de grame de stupefiante. 

„La data de 4 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Turda, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, în urma percheziției au descoperite și ridicate 139,15 grame de 3-CMC și 20,8 grame de 4-CMC (ambele din categoria drogurilor de mare risc)", informează IPJ Cluj.

Având în vedere că persoana bănuită s-ar fi sustras de la urmărirea penală, la data de 6 octombrie 2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă, în lipsă, pentru 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare.

În cursul aceleași zile, persoana în cauză a fost depistată, instanța dispunând arestarea sa preventivă.

1_3_254251_1696670351_02790_fav.jpg

Comentarii Facebook