Duminica 22 Decembrie

Percheziții de amploare la Cluj, București și alte 21 de județe într-un caz de comercializare de articole pirotehnice periculoase



Polițiștii specializați în arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează, mieruri dimineață, 50 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în 22 de judeţe din ţară, într-un dosar penal de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în arme explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, efectuează 50 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vaslui”, informează IGPR.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Potivit polițiștilor, începând cu luna iunie, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Timişoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităţilor.

Poliţiştii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie pe raza cărora se efectuează percheziţii.

Comentarii Facebook