Duminica 22 Decembrie

Percheziții DIICOT la Cluj în cazul unor infracțiuni informatice de peste un milion de lire

Procurorii DIICOT au reușit să destructureze o grupare infracţională specializată în savârşirea de infracţiuni informatice, ce acţiona în state membre ale UE, în America de Sud şi în Statele Unite ale Americii.

În dosarul penal constituit, procurorii au pus sub învinuire 38 de persoane, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului infracţional organizat ofertau pe internet bunuri şi servicii, la preţuri atractive, apoi încasau contravaloarea acestora, fără ca persoanele respective să beneficieze de obiectul sau prestaţia oferită, de regulă, autoturisme, produse electronice sau închirierea de imobile.

Membrii grupării se recomandau ca fiind cetăţeni străini, folosindu-se de acte de identitate falsificate şi conturi deschise la o bancă din străinătate. Efectuarea plăţilor era solicitată fie direct, în numerar, fie în conturile respective, pe teritoriul unui stat european. Ulterior, sumele erau transmise, prin intermediari, liderilor grupării din Romania.

Prejudiciul estimat, la acest moment, este de un milion de lire, 588 de persoane fiind înşelate de membrii grupării.

Anchetatorii au făcut 33 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Vâlcea, Sibiu, Cluj şi Constanţa.

Comentarii Facebook