Duminica 22 Decembrie

Percheziții domiciliare în Cluj, la persoane bănuite de înșelăciune. Au folosit diplome de bacalaureat false ca să obțină certificate profesionale


Polițiștii au efectuat o serie de percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.

Cele 12 percheziții au avut loc în Cluj, București, Arad, Bistrița – Năsăud, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman.

Potrivit anchetatorilor 10 persoane ar fi încercat să obțină un certificat profesional folosind diplome de bacalaureat falsificate.

,,Din cercetări a reieșit faptul că 10 persoane fizice ar fi depus la o instituție dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce ar fi conținut printre alte înscrisuri și diplome de bacalaureat false.”,  transmite IGPR.

Polițiștii au descoperit că unele școli regăsite pe diplome nici măcar n-au existat.

,,Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unitățile de învățământ, la care ar fi „absolvit” titularii sau instituția școlară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcționat / nu ar fi existat pe teritoriul național.”, transmit polițiștii.

De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituție de către același centru de pregătire profesională, din municipiul București, deși acestea ar fi avut domiciliile în județe diferite.

Anchetatorii au ridicat probe pentru a afla care este cu exactitate legătura între suspecți și cum au fost realizate documentele false.

,,Perchezițiile se efectuează la sediul și punctul de lucru al societății implicate și la domiciliile solicitanților, în vederea stabilirii legăturilor infracționale, descoperirii și ridicării documentelor despre care există bănuiala că ar fi fost false, identificării altor mijloace de probă, precum documente sau instrumente care ar fi ajutat la falsificarea diplomelor de bacalaureat, tipizate folosite pentru realizarea acestora, ștampile, timbru sec, sisteme informatice, care ar fi fost utilizate la realizarea falsurilor,”, transmite IGPR

La audieri au fost chemate 2 persoane pentru audieri, pentru a polițiștii să contureze mecanismul de promovare a dosarelor necesare eliberării certificatelor de către instituția în cauză.

Comentarii Facebook