Duminica 22 Decembrie

Percheziții în Cluj, Brașov, Neamț, Sibiu și București! O grupare prelua firmele cu acte false, folosindu-se de pandemie


Polițiștii și procurorii fac percheziții în Cluj, Brașov, Neamț, Sibiu și București, după ce a fost depistată o grupare care prelua firme folosind acte false. 

În fapt, în luna aprilie a acestui an, în urma unei sesizări depuse de un sibian, polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice au demarat cercetările care au condus la conturarea acestei grupări cât și a modului de operare.

Astfel, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că modul de operare al grupării consta în preluarea frauduloasă de la titularii unor societăți comerciale a părților sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societății, prin înaintarea unor documente de cesiune false către Oficiul Național al Registrului Comerțului O.N.R.C., profitând de contextul pandemiei, când astfel de operațiuni puteau fi efectuate și online, prin folosirea semnăturii electronice a unui avocat.

Un alt mod de operare a fost convingerea administratorilor societății să se înscrie la unele licitații, iar după obținerea documentelor societății preluarea acesteia prin același circuit al documentelor false.

Gruparea urmărea preluarea unor firme cu capital important, spre exemplu una dintre societăți a fost evaluată la 10 milioane de euro.

Ancheta a pornit de la Sibiu. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, Brașov și sector 3 București, Serviciului de Investigații Criminale Cluj și Sibiu efectuează 10 percheziții domiciliare și la sediile unor firme din județul Cluj, Brașov, Neamț și municipiul București. Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în declarații, înșelăciune, fals și  uz de fals.

În acest moment, se află în derulare 10 percheziții domiciliare și la sediilor unor firme din județele Cluj, Brașov, Neamț și municipiul București, totodată, fiind puse în executare 7 mandate de aducere.

Comentarii Facebook