Duminica 22 Decembrie

Percheziții la Cluj, la o firmă care încasa on-line amenzile de circulație și pentru lipsa rovinietei

 

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale efectuează 14 percheziții la sediul unor instituţii şi societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de uzurparea funcţiei.

 

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează 14 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Giurgiu, la sediul unor instituţii şi societăţi comerciale, precum şi la locuințele unor persoane implicate în săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei, cu consecinţe deosebit de grave.

 

De asemenea, sunt puse în aplicare 6 mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii lor şi pentru dispunerea de măsuri.

 

Din cercetări a reieșit că funcţionari din cadrul unei instituții ar fi încheiat cu reprezentanţii unor societăţi comerciale un protocol având ca obiect încasarea on-line a contravalorii amenzilor aplicate la regimul rutier şi pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului, în numele şi pe seama autorităţii administrativ-teritoriale în cauză, prin intermediul unei platforme on-line.

 

Platforma utilizată nu era acreditată şi autorizată de către instituţiile abilitate pentru desfăşurarea acestei activităţi.

 

Astfel, ar fi fost încasați, în perioada iunie 2015–iulie 2016, peste 2.270.000 de lei, reprezentând contravaloarea amenzilor de circulaţie achitate on-line, fiind vătămate drepturile şi interesele unităților administrativ-teritoriale locale corespunzătoare domiciliului contravenientului sau locului de încasare, conform prevederilor legale în vigoare”, precizează polițiștii.

 

La Cluj-Napoca, perchezițiile SC SCALA ASSISTANCE SRL, societate care se ocupă de ”Distributie / incasare taxa de drum din Romania (roviniete);- Distributie / incasare taxa de drum din Ungaria (viniete Ungaria);- Acoperire multinationala: Romania, Bulgaria, Ungaria si Republica Moldova”.

Comentarii Facebook