Performanță istorică pentru UBB Cluj! Masteranzii FSEGA, campioni mondiali în SUA


UBB Cluj marchează o performanță istorică prin echipa sa de masteranzi de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), care a reușit să câștige ediția din 2025 a competiției internaționale de studii de caz organizată de Grossman School of Business din cadrul Universității din Vermont (SUA).

Concursul supranumit „Cupa mondială pe afaceri de familie” („World cup of family business”) a avut loc în perioada 8-11 ianuarie 2025, reunind 23 de echipe reprezentând universități de renume de pe 4 continente ale lumii.

473218441_1082657657222038_2630254127071292380_n.jpg

Echipa UBB Cluj a reușit să impresioneze cu soluția propusă pentru un studiu de caz care analiza achiziționarea unei companii externe de către o întreprindere de familie. Juriul, compus din profesori universitari, consultanți și antreprenori din SUA, a acordat cel mai mare punctaj echipei clujene, consacrând-o câștigătoare. Podiumul final al competiției destinate echipelor de masteranzi s-a prezentat astfel:

Locul I. – Universitatea Babeș-Bolyai (România)

Locul II. – York University (Canada)

Locul III. – University of Adelaide (Australia)

Echipa campioană a UBB a fost formată din patru masteranzi ai FSEGA, Bánffy Zsófia, Bugár Anna, Kovács Kata (toate trei de la specializarea „Management bazat pe date”, masterat, anul 1), respectiv Bokor-Tóth Krisztina (specializarea „Managementul afacerilor”, masterat, anul 2). Pregătirea studenților UBB a fost realizată de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel, respectiv lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely, echipa fiind insoțită la competiție de drd. Kelemen Kincső.

473242241_1082657647222039_4238272161711017822_n.jpg

Pe lângă succesul în competiția pe echipe, Bugár Anna (UBB) a fost distinsă cu premiul special pentru cel mai bun speaker al finalei. 

„Felicitări echipei clujene pentru acest rezultat remarcabil la nivel mondial care reprezintă în același timp o nouă dovadă privind inovativitatea și competitivitatea internațională a activității academice desfășurate în cadrul universității noastre. UBB continuă să fie un promotor al performanței internaționale, contribuind la consolidarea prestigiului universității și a României în mediul academic și economic global”, au transmis reprezentanții UBB Cluj. 


Comentarii Facebook