Un șofer „rupt de beat”, care avea și permisul suspendat, a fost reținut după ce a provocat un accident în Cluj-Napoca
La data de 26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au dispus măsura reținerii față de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
În fapt, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Donath, din municipiu.
Ca urmare a apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către un echipaj al Biroului pentru Centru Universitar, fiind testat cu aparatul etilotest de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, reieșind valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii a reieșit faptul că, bărbatul de 59 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
În baza probatoriului administrat, la data de 26 decembrie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
1 Comentariu
Alcooliştii dracului. Ar trebui anulat permisul DEFINITIV care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Sunt criminali potenţiali şi pot oricând ucide cu arma (maşina) în acea stare de ebrietate sau drogaţi