Peste 1.100 de cărți au fost colectate de BookTruck, biblioteca mobilă ce împrumută gratuit cărți în satele din Cluj
București, 27 iulie 2021: Asociația Zi de Bine anunță finalizarea bibliotecii mobile care va împrumuta gratuit cărți în comunitățile de la sate din județul Cluj. BookTruck, condus și coordonat de Asociația Culturală Cărțile pe Față, este o dubă obișnuită, care a fost transformată într-o bibliotecă mobilă, ce va călători pe tot parcursul anului prin satele din județ și va invita copii și tineri la lectură. În cadrul bibliotecii, vor exista, însă, lecturi și activități pentru persoane de toate vârstele. Până la finalul anului, inițiatorii proiectului estimează că vor împrumuta cărți la un număr de minim 500 de copii.
În prima lună, biblioteca mobilă BookTruck va vizita satele Vechea, Bonțida, Rediu și Mărișel, unde va poposi câte o săptămână în fiecare dintre acestea. Dorința și interesul mare pentru lectură în rândul comunităților sunt susținute și de numărul mare de cărți colectate până în prezent. Deși inițial estimările organizatorilor erau de 1.000 de cărți, obiectivul a fost deja depășit, biblioteca reușind să strângă peste 1.100 de exemplare. Fiecare persoană va putea împrumuta câte patru cărți pe lună, iar mai apoi le va returna într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.
Investiția în întregul proiect a valorat 35.000 de euro și a fost asigurată de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.
„Am pornit această aventură frumoasă și provocatoare de a transforma o banală dubă într-o bibliotecă mobilă, având convingerea că lectura este o călătorie extraordinară către descoperire, cu un rol important în dezvoltarea și formarea personalității. Ne bucurăm că am reușit să aducem magia cărților mai aproape de oameni, mai ales în comunitățile unde accesul la cultură este de multe ori dificil”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Transformarea din dubă în bibliotecă mobilă a presupus un proces complex de proiectare, confecționare, montare și amenajare. Podeaua inițială aflată în vehicul a fost îndepărtată și înlocuită cu linoleum special, iar separat a fost montată o instalație de curent electric, ce se conectează la 220V și permite alimentarea laptopului și a softului de bibliotecă.
În timpul iernii sau când vremea este rece, biblioteca beneficiază de încălzire interioară, dar și de iluminat led interior, pentru perioadele în care lumina naturală este mai puțină. Biblioteca mai dispune și de rafturi special confecționate la interior, dar și de rafturi mobile, care se pot poziționa în exterior, pentru ca publicul să poată consulta titluri și în aer liber. La exterior, au fost montate două marchize, pentru ca cititorii să fie protejați de soare și ploaie, putând citi relaxați pe cele patru fotolii pouf.
Designul exterior al bibliotecii a fost realizat cu sprijinul a doi dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România, clujenii Kero și Ocu.
Pentru ca mixul de activități pe care biblioteca mobilă BookTruck le poate găzdui să fie cât mai complex, inițiatorii fac apel la voluntari pentru a dona jocuri pentru copii, dar și pentru a-și oferi timpul liber pentru a desfășura activități alături de copii și tineri (citit povești, meditații la diferite materii, jocuri, cărți în biblioteca vie, teatru de păpuși).
„Cred că nimic nu se compară cu satisfacția de a-ți vedea o idee devenită realitate. Misiunea noastră este să promovăm cititul în moduri ieșite din comun, pentru a demonstra că lectura îți dezvoltă creativitatea. Iar BookTruck este expresia vie că nimic nu este imposibil și că dragostea pentru carte este un proces care se cultivă, de aceea ne bucurăm să facilităm copiilor și tinerilor accesul în acest univers infinit al lecturii”, a adăugat Victor Miron, Fondatorul Asociației Culturale Cărțile pe Față.
Cei care doresc să contribuie suplimentar pentru ca BookTruck să aibă un fond de carte și mai generos, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode prin care se poate susține această cauza pot fi găsite aici: https//www.zidebine.ro/donează .
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de BiNE este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.
0 Comentarii