Peste 1.150 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi. Câte persoane sunt în carantină la domiciliu


Grupul de Comunicare Strategică anunță că până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare, iar 2239 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 594 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 357 de pacienți. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.127 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.008 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 30 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 iulie.

Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Comentarii Facebook