Peste 1.300 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

32.334 pacienți au fost declarați vindecați și 7.814 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De asemenea, 2954 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.328 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.  

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 469 persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.309. Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.502.042 de teste. Dintre acestea 23.986 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.239 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.747 la cerere. 

Pe teritoriul României, 9091 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5479 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26702 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 26 de persoane.

Comentarii Facebook