Duminica 22 Decembrie

Peste 10.000 de elevi clujeni studiază ONLINE. Câți dintre ei sunt infectați?


Potrivit celor mai noi date furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, peste 10.000 de elevi din județ studiază de acasă, în format online, din cauza situației epidemiologice. Dintre aceștia, 554 de elevi au fost depistați pozitiv cu COVID-19.

5 școli din Cluj au solicitat suspendarea cursurilor fizice

Astfel, în momentul actual, 334 de unități de învățământ din județul Cluj își continuă activitatea în Scenariul 1, adică față în față. Numărul total de elevi din aceste unități este de 91.988.

În același timp, alte 91 de unități își continuă cursurile față în față, dar au cel puțin o clasă în sistem online.

Alte 5 unități școlare din județul Cluj au solicitat Ministerului Educației suspendarea activității cu prezență fizică, fie din cauze epidemiologice (cel puțin 50% din clase sunt deja online) sau din cauza infrastructurii.

Așadar, 10.181 de elevi studiază în sistem online. Dintre aceștia, 554 de elevi au fost depistați pozitiv cu COVID-19.

De asemenea, 207 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost descoperite și în rândul personalului didactic sau nedidactic.

 Doar în 12 unități de învățământ din Cluj s-au vaccinat TOATE cadrele didactice. Procentajul vaccinării din fiecare unitate de învățământ din Cluj 

Comentarii Facebook