Vineri 20 Decembrie

Peste 200 de familii care trăiesc izolate în Apuseni au primit pachete cu alimente prin platforma UNITED FOTO


În mai puțin de o lună de la lansare, platforma UNITED, o inițiativă UNTOLD, a realizat mai multe proiecte de bine și le-a oferit susținere și ajutor eroilor din linia 1 în lupta cu COVID-19, precum și oamenilor aflați în nevoie, din mai multe zone ale țării.

7 Inimi pentru România, în semn de mulțumire pentru eroii din linia 1 

Inimi, cu mesaje de mulțumire și încurajare pentru eroii medicali din linia 1 în lupta cu COVID-19, au fost plasate de echipa UNITED în curtea a șapte spitale din București, Cluj și Constanța. Cadrele medicale au nevoie mai mult decât oricând de toată susținerea românilor, pentru toate eforturile supraomenești pe care le depun în aceste vremuri grele. 

”Aici lucrează eroii, mulțumim #bineimpreuna”,”Mulțumim pentru eforturile supraomenești #bineimpreuna” sunt mesajele care apar pe inimile UNITED, în speranța că vor aduce un zâmbet pe buze și o doză de optimism.

Spitalele unde au fost amplasate cele 7 inimi UNITED sunt: 

București: Spitalul Clinic ,,Dr. Victor Babeș”, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila și Spitalul Clinic Colentina”

Constanța: Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța

Cluj: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

De asemenea, zeci de oameni din întreaga țară au transmis mesaje video de recunoștință pentru toți salvatorii din linia 1. Clipul a rulat în cele șapte spitale, pe ecranele donate de echipa UNITED și parteneri, și poate fi vizionat și pe platforma UNITED, www.unitedromania.org. 

”În această perioadă, în care trăim vremuri excepționale și suntem departe de cei dragi, este mai ușor ca oricând să ne pierdem speranța, încrederea și optimismul, să ne simțim singuri, cu multe întrebări și prea puține răspunsuri. Pentru a aduce zâmbete, pentru a le aminti tuturor că împreună vom fi bine și ne vom revedea, cu mai mult drag și dor, echipa UNITED a creat Kitul Optimistului, care conține o serie de mesaje, ce pot fi printate și lipite oriunde – pe laptop, pe telefon, pe ghiozdane, la geam, pe mobilă. Stickerele pot fi descărcate de pe platforma UNITED, https://unitedromania.org/kituloptimistului/. Cei care comandă de la Kaufland, din București, prin aplicația Glovo, vor primi, pe lângă cumpărăturile făcute, și stickere UNITED”, transmit reprezentanții platformei.

PESTE 6000 DE VIZIERE AU AJUNS IN SPITALELE DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

6 voluntari au produs, într-o săptămână, 5.000 de viziere, alături de firma Rubin 2000, pentru spitalele și instituțiile din Maramureș. Alte 1.000 de bucăți au fost confecționate la începutul lunii aprilie și au fost deja donate. Voluntarii, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, s-au înscris în Bursa de Nevoi de pe platforma UNITED și au muncit zilnic câte 8 ore, pentru a acoperi necesarul eroilor din linia 1 în lupta cu COVID-19. Ei au avut asigurate toate condițiile de igienă, precum și echipamente de protecție și mâncare. 

PESTE 200 DE FAMILII DIN MUNȚII APUSENI AU PRIMIT ALIMENTE ȘI PRODUSE DE BAZĂ

 Bursa de Nevoi UNITED a ajuns și în munții Apuseni, la cei mai izolați oameni. Peste 200 de familii care trăiesc în cătune nu mai au acces, în această perioadă, la alimente și produse de bază, atât de necesare oricând, dar mai ales acum. Cele 200 de familii au primit pachete cu tot ce aveau nevoie de la voluntarii UNITED, Asociația Din Suflet Pentru Apuseni și Kaufland România.

 Bursa de Nevoi UNITED beneficiază și de susținerea companiei ETI, care a contribuit cu mii de doze de energie medicilor și copiilor. Astfel, eroii din prima linie în lupta cu COVID-19, din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello”, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Apostol Andrei” Constanța și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța au primit sute de pachete cu dulciuri. Și copiii din județul Vaslui s-au bucurat de mii de suprize dulci de la ETI, prin  Asociația Dragoste Desculță.

Oricine dorește să întindă o mână de ajutor în aceste vremuri exceptionale o poate face accesând Bursa de Nevoi de pe platforma UNITED. Mai multe detalii despre inițiativele și proiectele de bine găsiți pe platforma www.unitedromania.org

 

Comentarii Facebook