Peste 35 de decese cauzate de coronavirus în utlimele 24 de ore
Conform autorităților, până în prezent, 2379 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 31.07.2020 (10:00) – 1.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (25 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
2 Comentarii
cei din Budapest nu adaugati ?
EVOLUTIA A INCEPUT SA FACA CURATENIE GENERALA LA NIVEL MONDIAL (cuvant cheie COMORBIDITATI)