Miercuri 18 Decembrie

Peste 4.000 de copii au stat în ploaie ca să viziteze biroul lui Orban și Palatul Parlamentului - FOTO


Peste 4.000 de copii și adulți au participat la evenimentul organizat de Camera Deputaților cu ocazia Zilei Copilului.

Între orele 10.00 și 14.00 au participat la evenimentul organizat de Camera Deputaților cu ocazia Zilei Copilului 4.100 copii și 3.100 adulți, potrivit datelor furnizate de organizatori.

La Camera Deputaților sunt organizate, marți, cu ocazia Zilei Copilului, prezentări ale tradițiilor militare și simulări ale mânuirii armelor, iar copiii vor avea parte de jocuri de-a detectivii.

Camera Deputaților își deschide porțile marți, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 16.00, instituția va putea fi vizitată gratuit, accesul fiind permis pe la intrarea C1.

Cei interesați vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfășoară activitatea parlamentară, respectiv Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, sala de plen, Galeria presei sau Galeria de onoare", potrivit unui comunicat de presă.

Orban le-a recitat poezii copiilor veniți să viziteze Palatul Parlamentului

Ludovic Orban le-a recitat poezii copiilor veniți să viziteze Palatul Parlamentului, cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Președintele Camerei deputaților a încercat să-i impresioneze pe cei mici şi le-a spus că se pricepe şi la cântat.

Fiind 1 iunie, la Palatul Parlamentului este Ziua Porților Deschise pentru copii.

Cei mici au șansa să viziteze a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon.

Copiii, însoțiți de părinți, pot vizita cele mai importante săli din clădire în care se desfășoară activitatea parlamentară, dar şi Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.


Comentarii Facebook