Duminica 22 Decembrie

Peste 500 de polițiști clujeni vor asigura ordinea și siguranța de Luminație


Cu ocazia sărbătorii de Luminație, paza în județul Cluj va fi asigurată de peste 500 de polițiști de la rutieră și de la ordinea publică.

"Cu ocazia Luminaţiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj s-au luat o serie de măsuri pentru asigurarea unor condiţii optime de ordine şi siguranţă publică. Peste 500 de poliţişti rutieri şi de ordine publică vor fi prezenţi în zonele de risc identificate, pentru prevenirea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal", transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Poliţiştii vor avea în atenţie menţinerea ordinii publice în zonele cu aflux mare de persoane, prin intermediul patrulelor mixte Poliţie-Jandarmerie; prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat, a faptelor săvârşite cu violenţă, a profanării de morminte; asigurarea prezenţei agenţilor de poliţie rutieră pe principalele artere de circulaţie sau drumurile cunoscute cu trafic intens în mediul urban şi rural; asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal, în special în zona cimitirelor şi a lăcaşurilor de cult.

Comentarii Facebook