Duminica 22 Decembrie

Peste 70 de permise de conducere, reținute în minivacanța de Sfânta Maria, în Cluj. S-au aplicat amenzi de peste 137.000 de lei!


Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au continuat activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și controlul traficului rutier, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Astfel, în perioada 12/13 august, la nivelul întregului județ, polițiștii au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru a putea preveni și interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției.

Polițiștii rutieri au acționat pe toate sectoarele de drumuri, în special în zonele în care s-au înregistrat valori ridicate de trafic, cum ar fi DN1C – E576, în zona municipiului Gherla, în scopul prevenirii accidentelor și ambuteiajelor rutiere. 

„În acest context, în perioada menționată mai sus, polițiștii au legitimat peste 800 de persoane, au verificat aproximativ 400 de autovehicule, iar în urma constatărilor au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 137.000 de lei.

Cele mai multe au fost constatate la regimul rutier, respectiv 319 și 24 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991.

În vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, polițiștii au reținut 74 de permise de conducere, dintre care 41 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare. 

De altfel, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Cluj.

Comentarii Facebook