Duminica 22 Decembrie

Peste 80 de kilograme de prăjituri confiscate la Cluj VIDEO



Polițiștii clujeni au confiscat peste 80 kilograme de produse de patiserie, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 20.000 de lei.

La data de 17 aprilie a.c., pe strada Victor Babeş din Cluj-Napoca, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Biroul pentru Centrul Universitar, au oprit în trafic, pentru control, o autospecială aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Hunedoara, care transporta produse de patiserie”, anunță oamenii legii.

În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, s-au constatat neconcordanţe între cantitatea transportată şi cea înscrisă în documente.

Reprezentantul societăţii respective a fost amendat cu suma de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării 83 de kg de prăjituri şi fursecuri, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

Comentarii Facebook