Duminica 22 Decembrie

Pieton lovit în plin de un autoturism pe Calea Turzii, chiar pe trecerea de pietoni



Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc, miercuri seara, în jurul orei 20.00, pe strada Calea Turzii, din Cluj-Napoca.

Potrivit polițiștilor, un bărbat, de 69 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turzii, dinspre strada Bună Ziua, din municipiu, pe fondul neacordării de prioritate, a surprins şi acroşat un bărbat de 49 ani, din Cluj-Napoca, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, de la dreapta spre stânga privind sensul de mers al autoturismului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului, acesta fiind transportat la unitatea medicală.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Comentarii Facebook