Un artist clujean, specializat în prelucrarea lemnului, dar și fost manager al proiectului Cluj Capitala Europeană a Culturii 2021 a relatat o amintire din timpul liceului, care vorbește despre importanța profesorului care inspiră.

Florin Moroșanu lucrează acum la Centrul Cultural Clujean. Relatarea lui despre Liceul Mihai Eminescu vorbește de la sine despre importanța profesorului, care să insufle in elev care este de fapt importanța școlii. 

”Mintenaș începe școala. 

Mai fac o regresie temporală controlată.

Eu mi-am ros coatele timp de 12 ani în băncile aceleiași școli, Mihai Eminescu. Nu era nici în centru, dar nu era nici scoală de cartier. 

În gimnaziu eram destul de bine echilibrați în clase, fetele cu băieții. 

În liceu s-a schimbat treaba. A fost lumea noastră, a băieților. Eram puțini de tot, trei-patru într-o clasă. 

Eram atât de puțini băieți încât nu puteam sa ne batem între noi.

Totuși, am avut mai multe avantaje decât dezavantaje din cauza disproporției. 

Singurul mare dezavantaj era acela că, dacă lipsea un băiat imediat se vedea. O treime  lipsă era ceva evident. Și noi nu eram prea înțelepți să ne răsfirăm în clasă. Stăteam toți în aceeași bancă.

Altfel, noi băieții eram răsfățați. Fetele ne ajutau cu temele, ne mai aduceau prajituri făcute de ele, ne lăsau să copiem, ne acopereau când facem prostii, mai jucau și fotbal cu noi ca să putem face de-o miuță.

Îmi amintesc că profesorii erau corecți cu noi. Nu buni sau răi ci corecți. 

Mâncam franceza pe pâine. Cred ca numai fizica, matematica si latina nu le făcem în limba franceza, în rest, limba și literatura franceza care se desfacea în vreo trei materii distincte, geografia Franței, Istoria Franței..

Unii profesori erau legați sufletește de noi. Azi zicem ca ar fi empatici. Atunci ziceam că profesorul cutare te are la suflet.

Îmi amintesc de o discuție cu profesorul meu de istorie, Butuza.

Eu plecasem de la ceva ore în Yoyo, barul de lângă liceul nostru unde pierdeam vremea când era câte o lucrare de control sau o materie de care doream să scăpăm.

Eram de după masa in anul acela și el, profesorul de Istorie, obișnuia să treca pe acolo, la un coniac după ce își termina orele.

M-a văzut în bar, jucam biliard cu tigara în colțul gurii. 

Îmi zice, Grigore, ( el asa îmi zicea mie) după ce termini hai sa îți spun ceva.

Termin partida și mă pun lângă el. Mă întreabă dacă nu am ore. El știa că eu chiuleam.

Eu zic ca am ore dar nu m-am pregătit și oricum nu mă interesa materia aceea. 

Butuza își desface geanta și din ea scoate un creion. Îl pune pe masa. Avea o voce guturală și vorbea rar, cu intonație bine aleasă.

Grigore, zice el, rolul nostru de profesori nu este doar sa va băgăm în cap date istorie, formule matematice si gramatici, rolul nostru este să vă și pregătim pentru viata. Și viața, o sa vezi, nu e ușoară. E frumoasă dar și grea.

Vezi tu creionul ăsta zice el și mi-l dă în mână. 

Ca să fie util, creionul trebuie mereu ascuțit. 

Poate pentru creion nu este o plăcere sa îl rotești in ascuțitoare, e ceva dureros, dar altfel el nu va scrie odată ce s-a tocit. 

Și viața e tot asa, o continua ascuțire, dacă vrei să fii util pentru tine și pentru alții. Noi asta facem la școală, vă ascuțim mințile sa va ajute în viață.

Apoi, când faci greșeli, încearcă sa le ștergi cu radiera de la capătul opus ca altfel ele vor rămâne mereu scrise.Ștergi și rescrii bine. 

Mi-a dat acel creion mie. 

Eu începand cu clasa a XI-a mă pregătisem pentru a face Dreptul. Eram bun la gramatică atunci, eram bunicel și la istorie. 

Tot în acel an am mers două clase cu Mihai Butuza la Sarmisegetuza, într-o excursie de două zile.

M-a fermecat. Era un om înțelept și corect dar și om de viață. În una din acele seri am pierdut un pariu cu el. 

Și așa am ajuns eu să fac Istoria și nu Dreptul.  

M-am pregătit cu profesorul Butuza câteva luni.

Meditatiile au fost fără bani. De fiecare data când plecam de la el de la meditații, îmi dădea câte o carte de Istorie. 

Mi-a zis să nu i le mai restitui pentru ca el le-a citit de mai multe ori.

Am dat examen la Facultatea de Istorie și am reușit sa intru. 

A fost prima persoană pe care am anunțat-o că am reușit să întru la Istorie. S-a bucurat sincer”, a relatat Moroșanu.