Duminica 22 Decembrie

Pivariu face apel la responsabilitatea floreștenilor: „Este nevoie de implicarea tuturor floreștenilor”


Odată ce rata de infectare în comuna Florești a depășit luni, 11 octombrie, pragul de 11 la mie, primarul Bogdan Pivariu face apel la comunitatea „tânără și educată” a comunei pentru a reduce incidența.

„Este nevoie de implicarea tuturor floreștenilor”

Doresc să fac un apel la cetățenii comunei Florești pentru responsabilizare. Comuna noastră a ajuns la un record absolut în ceea ce privește incidența COVID-19: 11 cazuri la mia de locuitori.

Floreștiul este localitatea cu cea mai tânără și educată populație din România, am, deci, încrederea că, așa cum am mai reușit o dată să reducem incidența, așa vom face și de această dată.

  • Vă rog să respectăm cu strictețe măsurile de prevenire și control a răspândirii COVID-19. 
  • Vă rog să păstrăm distanțarea socială.
  • Vă rog să respectăm regulile sanitare și de igienă.
  • Vă rog să ramâneți izolați, în cazul în care aveți simptome COVID-19, și să cereți ajutor de specialitate.
  • Vă rog să apelați la mijloacele electronice de plată, atunci când este posibil, pe care le-am pus la dispoziție, pentru relația cu autoritatea publică locală.
  • Vă rog să evitați deplasarea către instituțiile publice, în afara situațiilor excepționale.

Prin respectarea acestor măsuri putem evita să ne punem în pericol pe noi și pe cei dragi nouă, de la copii la cei mai vârstnici.

Este nevoie de implicarea tuturor cetățenilor comunei Florești în acest demers.

Știu bine că acest virus parșiv ne-a ținut departe unii de alții în trecutul apropiat, însă atunci, sacrificiul nostru, a dat roade, iar incidența la acel moment a scăzut.

Acum este mai important ca niciodată să nu lăsăm garda jos și să dăm dovadă de aceeași responsabilitate pentru a putea reduce rata de incidență pe raza Floreștiului.

Împreună putem să reducem numărul îmbolnăvirilor în rândul floreștenilor! Să ne revedem sănătoși!”, a transmis edilul.

Comentarii Facebook