Duminica 22 Decembrie

Pivariu: Persoanele afectate de incendiul din Florești vor fi cazate în pensiuni


Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a anunțat că familiile afectate de incendiul care a izbucnit din comună, joi după-amiaza, vor fi cazate la pensiunile din localitate. 

Capacitatea de mobilizare a comunității noastre locale este demnă de respect. Din păcate, am înregistrat astăzi o situație nefericită, prin incendiul violent declanșat la imobilul de pe strada Porii, în Florești.

Vreau să știți că toate familiile care și-au pierdut agoniseala de-o viață în urma incendiului, vor primi găzduire la pensiuni din Florești, care oferă autorității locale sprijin necondiționat, la primul apel de ajutor.

Am finalizat împreună cu colegii din primărie lista celor care au nevoie de cazare, vor fi îndrumați către locațiile de cazare și li se va asigura sprijinul de urgență.

În următoarele zile, împreună cu specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, va fi făcută o primă evaluare și vom decide asupra etapelor care urmează pentru limitarea efectelor dezastrului”, anunță primarul Bogdan Pivariu.

VIDEO - Incendiu în Florești. Mansarda unui bloc de pe strada Porii a luat foc / UPDATE: Imagini din dronă

Comentarii Facebook