Sambata 21 Decembrie

Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian, transformat în spațiul de joacă al șoferilor teribiliști: „Își turează motoarele la maxim, ascultă muzică și urlă”


Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian a devenit locul de întâlnire al șoferilor teribiliști care își turează motoarele în zonă, ascultă muzică la maxim și urlă ca din gură de șarpe. 

Un clujean a relatat că în fiecare seară, după ora 22:00, se adună tot mai mulți indivizi în parcarea de autocare, tulbură liniștea publică și pun în pericol traficul.

El a solicitat autorităților să ia măsuri concrete, pentru a evita o tragedie, având în vedere șoferii circulă cu viteze extrem de mari când părăsesc parcarea. 

După ora 22 în fiecare zi se strâng diverse persoane care ocupă parcarea de autobuze de lângă Horia Demian și își turează motoarele la maxim, ascultă muzică și ocazional urlă.

În această zonă sunt frecvent evenimente și zgomot, dar poate puteți să verificați situația și să preveniți o tragedie, deoarece se lansează cu viteze foarte mari în strada principală și probabil mai fac și întreceri.”, a transmis un clujean. 

Comentarii Facebook