Duminica 22 Decembrie

Pleci în vacanță de Crăciun? Vezi care sunt recomandările polițiștilor pentru a te feri de hoți


Perioada Sărbătorilor de Iarnă este una destul de aglomerată în oraș, multe persoane fiind în concediu, însă este și o perioadă foarte profitabilă pentru hoții de buzunare sau cei de locuințe.

Astfel, pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită, IPJ Cluj recomandă cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:

La cumpărături:

- manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;

- nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;

- când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;

- păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;

- când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;

- obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;

- nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

- rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţ uşii sau care încearcă să descuie uşa;

- spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;

- închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

- pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;

- atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;

- obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

Comentarii Facebook