POLITAXI a parcat si la Cluj FOTO
Din 20 iunie, mașina POLITAXI, simbolul campaniei ”Tu alegi cu cine faci cunostinta in seara asta”, staționează, timp de patru săptămâni, în Cluj-Napoca.
Organizatorii sunt Forumul Român pentru Consumul Responsabil de Alcool (RFRD) împreună cu Poliția Rutieră Română.
Scopul campaniei de a promova consumul responsabil de alcool, de a informa și educa conducătorii auto referitor la riscurile la care se expun dacă consumă alcool și apoi se urcă la volan.
Mesajul campaniei ”Tu alegi cu cine faci cunostință în seara asta” este ”Dacă ai consumat alcool, nu urci la volan!”, mesaj transmis într-un mod original, prin intermediul unei mașini jumătate mașina de poliție, jumatăte taxi – POLITAXI.
”Orasul Cluj este a treia stație POLITAXI din țară, după Brasov și Sibiu. Capitala Transilvaniei, unul dintre cele mai mari și mai active orașe din țară, cu importante obiective istorice și turistice, dar și un centru universitar de referință, Clujul se încadrează perfect în profilul ”orașelor POLITAXI”. Clujul este orașul oamenilor și turiștilor dinamici și acest gen de prieteni ne dorim pentru POLITAXI”, a declarat Tolia Sireteanu, reprezentant RFRD.
Consumul de alcool la volan poate avea consecințe dintre cele mai grave, de la accidente ușoare până la pierderi de vieți omenești, tocmai de aceea alcoolul și șofatul nu merg împreună.
”Alcoolul este un factor de risc în primul rând pentru șoferi, dar și pentru ceilalți participanți la trafic. În cazul în care au consumat alcool, conducătorii auto trebuie să înțelegă că au responsabilitatea și datoria de a alege. Decât să se urce bauți la volan și să se întâlnească cu poliția, să fie amendați, sau arestați, mai bine iau un taxi și ajung în siguranță la destinație, atât ei cât și cei din jurul lor”, a adaugat Tolia Sireteanu.
POLITAXI a fost lansat la București, iar în 2012 campania se desfășoara la nivel național prin expunere în cele mai importante orașe din țară. După Cluj, mașina va pleca în vacanță pe litoralul românesc.
1 Comentariu
ce misto arata :D