Duminica 22 Decembrie

Poliția a înapoiat mingea furată, de un șofer din Cluj, copilului:,,Mulțumesc Secției 6 Florești. Au înțeles valoarea sentimentală, o primise cadou"


În cursul zilei de ieri, o familie din Cluj a trăit o întâmplare mai puțin fericită. Un șofer a ,,sustras” mingea aruncată peste gard de către copilul acestora.

Din fericire, întâmplarea a fost rezolvată de către Secția 6 a Poliției Rurale Florești. Aceștia au identificat făptașul și au returnat mingea familiei. 

Mai mult decât atât, clujeanca care a semnalat problema a precizat că micuțul familiei a avut o lecție de învățat din această poveste. Cu toate că a fost supărat din cauza bunului furat, acum este fericit datorită organelor de poliție care și-au făcut treaba exemplar.

,,Ieri am postat incidentul cu “domnul” cu mașina ce îi luase mingea copilului meu! 

Doresc să mulțumesc Secției 6 Poliția Rurală Florești, pentru promptitudinea, înțelegerea și implicarea în găsirea “făptașului ”. Deși a fost vorba doar despre o minge poliția a înțeles exact valoarea sentimentală pentru aceea minge(tocmai ce o primise cadou de ziua lui sâmbătă).

În calitate de părinți, noi ne străduim să îl educăm pe micuțul nostru să fie corect și să aibă o conduită etică și morală în societate.

În tot răul există și un bine, dacă ieri copilul a rămas cu imaginea în care “domnul” îi ia mingea și pleacă cu ea, astăzi datorită organelor de poliție copilul zâmbește mulțumit deoarece mingea i-a fost înapoiată tot de acelaș “om” în acelaș loc.

Mulțumesc tuturor celor care ați empatizat în această situație, mi-ați scris mesaje in privat sau chiar l-ați sunat pe făptaș.

Am șters postarea de ieri la rugămintea insistentă a “domnului” deoarece mulți au recunoscut mașina și autorul.

Mulțumiri, recunoștință și respect Poliția Florești pentru ajutorului acordat!” a scris clujeanca pe o rețea de socializare.


Comentarii Facebook