Duminica 22 Decembrie

Poliția Cluj s-a sesizat în urma materialului Știri de Cluj. Pedagogul acuzat că a agresat sexual o elevă este cercetat


O elevă de 15 ani de la căminul Colegiului de Servicii în Turism Napoca din Cluj-Napoca, de pe strada Taberei, acuză că a fost agresată sexual de pedagog. 

Conducerea școlii nu a depus plângere, iar părinții au fost convinși să nu facă nimic. Redacția Știri de Cluj a fost sesizată de elevele din cămin, iar după publicarea materialului Poliția Cluj s-a autosesizat. 

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 4 Poliție au demarat verificări din oficiu, în baza unor informații referitoare la faptul că o tânără în vârstă de 15 ani, din județul Cluj, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat, reprezentant al unei instituții de învățământ din municipiu, în căminul colegiului.

Ancheta a fost preluată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi stabilite cu exactitate aspectele sesizate, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, precizează Poliția Cluj.

Elevele au rupt tăcerea despre acest caz de agresiune sexuală

La căminul Colegiului de Servicii în Turism Napoca din Cluj-Napoca, în 11 Ianuarie, un bărbat, pedagog al căminului, pe nume C.C., a făcut avansuri unei minore de 15 ani. A chemat-o în biroul pedagogilor, a încuiat ușa, i-a oferit un loc pe patul pe care stau pedagogii, a tras jaluzeaua la geamul ușii biroului.

Pedagogul, un bărbat pe la 40 de ani, i-a făcut avansuri fetei. Fata l-a refuzat constant, vorbea tare, sperând să o audă elevii care stăteau pe scări lângă birou, dar nu au auzit.

Într-un final, nereușindu-i avansurile, pedagogul a spus că o lăsa pe minora să plece din biroul încuiat, dacă se va revanșa data viitoare. Fata, fără alte opțiuni, i-a spus că da, ca să o lase să plece, și pedagogul a descuiat ușa. 

Lucrul asta s-a aflat de către directiune, directorul concediind ulterior pedagogul. Părinții minorei în cauza au spus ca vor depune plângere, dar directorul a încercat să îi convingă să nu depună.

Acum, 17 ianuarie, directorul a luat hotărârea de a-l reangaja pe C.C. ca pedagog al căminului.

Am apelat la voi sperand sa evit o posibila tragedie”, ne-a relatat o colegă a tinerei care susține că ar fi fost agresată sexual. 

Vezi AICI ce spune conducerea școlii. 

Comentarii Facebook