Duminica 22 Decembrie

Poliția din Cluj pusă pe jar de un copil care a plecat de acasă pe timp de noapte. L-au găsit într-o oră


Polițiștii clujeni au pornit, cu efective mărite, marți noapte, pentru a căuta un minor care a plecat de la domiciliu, pe timp de noapte.

La data de 5 martie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 7 ani, a plecat de la domiciliu în jurul orei 21:30 și nu a mai revenit”, anunță IPJ Cluj.

În urma sesizării, toate patrulele de poliție aflate în teren, precum și efective din cadrul jandarmeriei și poliției locale, au fost angrenate în activități de căutare a minorului. 

De asemenea, pentru gestionarea evenimentului s-a constituit o echipă de cercetare care s-a deplasat la locul dispariţiei, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, unde s-au efectuat verificări.

În urma activităților de căutare, în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier l-a depistat pe minor pe strada Splaiul Independenței, în zona Sălii Polivalente, din Cluj-Napoca.

La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, iar în urma examinării fizice de către cadrele medicale s-a constatat că minorul nu prezenta urme de agresiune fizică.

Din verificările efectuate, a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, nu a fost agresat fizic și nici nu a comis vreo infracțiune pe perioada în care a lipsit de la domiciliu.

Acesta a fost condus la domiciliu și predat familiei.




Comentarii Facebook