Vineri 27 Decembrie

Poliția Locală a luat la ”puricat” magazinele de reduceri din Cluj. Câte amenzi s-au aplicat



Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au desfășurat, zilele trecute o serie de controale în rândul magazinelor care practică în această perioadă vânzări cu preţ redus.

La începutul acestei săptămâni au fost verificaţi 35 de agenţi economici. Cu ocazia acestor verificări polițiștii locali au depistat o serie de nereguli, precum:

-nedepunerea notificărilor la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru reducerile de preţuri care intră în categoria soldărilor şi lichidărilor;
-neafişarea corespunzătoare a preţurilor pentru articolele cu preţuri reduse;
-nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţuri reduse;
-lipsa acordurilor de funcţionare şi a aprobărilor de orare eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

AStfel, pentru neregulile constatate au fost încheiate 15 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 11.400 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată şi ale H.C.L. nr. 150/2009.

Oamenii legii vor continua acțiunea, urmând să fie verificaţi atât agenţii economici din zona centrală, cât şi cei din cartierele orașului.

Comentarii Facebook