Sambata 23 Noiembrie

Poliția Locală Cluj-Napoca nu are curaj să amendeze sau să ridice mașinile polițiștilor, parcate ilegal în fața sediuluil Poliției Cluj - VIDEO


Un clujean se luptă cu șefii și angajații Poliției Cluj, care parchează ilegal pe o stradă din Zorilor, unde este sediul IPJ Cluj. Poliția Locală Cluj-Napoca (subordonată Primăriei Cluj-Napoca) nu are curaj să intervină, ca să amendeze sau să ridice autoturismele cu care polițiștii merg la lucru, așa cum ar face cu alți cetățeni fără să clipească.

Locuiesc pe Strada Miko Imre, din cartierul Zorilor. Mare parte din această stradă se afla sub incidența indicatorului rutier Oprirea interzisă. Ei bine, dacă cea mai mare parte din locuitorii acestei străzi se conformează acestei reglementări, același lucru nu se poate spune despre angajații din Inspectoratul Județean de Poliție, care își parchează zilnic mașinile personale în fața instituției, chiar sub semnul ”oprirea interzisă”.

În mod evident, eu, dar și alți vecini, pe parcursul a câtorva luni de zile anul acesta, am apelat la Politia Locala, în speranța ca situația va fi remediată, iar aceasta stradă îngustă și abia asfaltata va fi eliberată.

Politia locala, s-a prezentat, într-adevăr, de fiecare data la fata locului, însă doar pentru a face prezenta. În ceea ce privește mașinile parcate ilegal în fata altor clădiri de pe strada, lăsau din cand in cand un biletel prin care roaga proprietarul să mute mașina, când vine vorba de mașinile parcate în fața Inspectoratului, aceștia nici măcar nu se apropie de ele și nu lasă niciodată vreun bilet. Ca sa nu mai pomenesc de faptul ca nu s-au ridicat vreodată masini”, ne-a relatat A.B., un locatar al străzii.

Acesta a continuat prezentând cum angajații de la Electrica nu au putut interveni la un incident pe stradă, tocmai din cauza mașinilor parcate.

Realizez ca până acum situația prezentată nu diferă de alte străzi sufocate din Cluj, însă, un eveniment interesant s-a petrecut în data de 23 Noiembrie. În dimineața acelei zile, o parte din strada Miko Imre s-a trezit fără curent electric.

Evident, cei de la Electrica au fost contactați, iar o echipa de intervenție a fost prompt trimisă la fata locului. Din intamplare, am trecut pe lângă echipa de intervenție care stătea foarte relaxată pe margina drumului. Am intrat serios în vorba cu dânșii și i-am întrebat care este situația cu pană de curent. Aceștia mi-au spus ca știu care este problema, pot sa o remedieze și au tot echipamentul pregătit însă din cauza mașinilor parcate în proximitatea Inspectoratului de Poliție nu pot face săpături.

În acel moment, am intrat în clădirea Inspectoratului și i-am comunicat persoanei de la recepția instituției ce se întâmplă afară și că ar fi o idee bună să își informeze colegii că mașinile lor țineau o stradă fără curent electric. Mai apoi, am sunat la Poliția Locală, în speranța că de această dată chiar vor lua măsuri.

Așteptând în fața instituției rezolvarea situației și sperând că măcar în ceasul al 13-lea angajații Ministerului de Interne vor respecta legea, unul câte unul ieșea din instituție, întreba angajații Electrică dacă mașina lor îi încurca, iar dacă răspunsul era negativ, aceștia se întorceau în birouri lăsând mașinile parcate ilegal.

La un moment dat, un domn, care îsi lasase masina exact în punctul în care trebuiau efectuate sapaturile în carosabil, s-a urcat în mașina, a făcut o întoarcere de 180 și-a parcat la câțiva metri mai încolo, doar cât să nu încurce lucrurile, însă tot ilegal.

Revoltat de acțiunea insului, m-am apropiat de mașina și l-am informat de faptul că, deși a avut bunăvoința de a-și muta mașina, se afla în continuare în ilegalitate.

Atunci am fost informat ca acest ”ins” era  Inspector Șef Popovici și ca el nu are unde sa parcheze. Pe lângă asta, mi-a comunicat că ar fi vina noastră, a cetățenilor (din asta am înțeles că dânsul nu e cetățean sau că face parte din altă castă), că din taxele noastre Primăria nu construiește o parcare pentru Inspectorat (faptul că nu există o parcare lângă birou, face parcatul ilegal, legal, nu?). Acesta mi-a mai comunicat și faptul că mașina parcată ilegal era mașina personală si ca face aceasta ilegalitate pe Proprie Răspundere, chiar dacă este în timpul programului de muncă. ( Interesant fel de a reprezenta Ministerul de Interne în timpul programului)

Cu toate ca l-am atenționat, Dl. Inspector acesta s-a întors în instituție, lasandu-si masina parcata în același loc”, a continuat clujeanul relatarea.

Poliția Locală a venit în cele din urmă pe strada Miko Imre, dar nu a avut curaj să intervină.

10 minute mai tarziu, s-a prezentat și un echipaj al Poliției Locale. Observând că se plimbau pe lângă mașinile parcate ilegal, fără sa facă ceva concret, i-am întrebat ce aveau de gând să facă. Aceștia mi-au spus ca nu pot să facă mare lucru pentru că ar fi doar 2 macarale în tot Clujul, macarale care se află tocmai din Someseni, și ca probabil va dura cateva ore pana sa ajungă la fata locului, iar pana cand vor ajunge macaralele, ei își vor fi terminat programul de muncă, deci mai bine nu le chemăm. Confuz și frustrat, i-am întrebat ce ar trebui sa fac eu ca simplu cetățean, în situația de față când legea este încălcată, iar 2 instituții ale statului privesc situația și dau din umeri. Agentul de Poliție locală mi-a comunicat că ar trebui să fac o plângere la Ministerul de Interne... Interesantă soluție, o stradă stă fără curent electric și singura soluție e să așteptăm 30 de zile un răspuns oficial de la Ministerul de Interne.

Stând în acel moment de aproximativ 2 ore în stradă, în speranta că strada va fi eliberată, dar fără success, am decis sa plec acasă învins.  Aproximativ 20 de minute mai târziu am ieșit din nou pe strada pentru a-mi plimba cainele. În mod miraculos, strada era goală și nicio masina nu era parcata neregulamentar, iar o macara ridica ultima mașină rămasă pe stradă. Împăcat că ceva totuși s-a întâmplat, am plecat mai departe la plimbare, doar pentru a fi surprins câteva minute mai târziu de același camion cu macara care trecea pe lângă mine, de această dată gol. Nici nu am apucat să spun un clasic ”'ca la noi la nimeni” că în mai putin de 5 minute toate mașinile care dispăruseră din fața instituției au fost parcate la loc, sub geamurile birourilor Inspectoratului.

Menționez ca de atunci am mai sunat de două ori la Politia Locala semnalând aceeași speță, însă nimic nu s-a schimbat”, a mai spus acesta.

Clujeanul susține că ”instituțiile statului sunt complice la încălcarea propriilor legi”, dar speră că ”făcând publică aceasta situatie vom activa impreuna farama de moralitate și simt civic din Ministerul de Interne și Primăria Cluj Napoca”.

IMG_20221123_120412.jpg

IMG_20221123_120450.jpg

Comentarii Facebook