Duminica 22 Decembrie

Polițiștii clujeni au reținut 4 persoane pentru trafic de minori. Îi obligau să cerșească pentru ei




Polițiștii clujeni și procurorii DIICOT au reținut 4 persoane, bănuite de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea minorilor în scop de cerşetorie.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Cluj, cercetează 4 persoane pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie”, informează IPJ Cluj

Conform oamenilor legii, în vara acestui an, cei în cauză, cu vârste între 30 şi 46 de ani, din judeţele Sălaj şi Cluj, ar fi practicat cerşetoria pe raza municipiilor Cluj-Napoca şi Bistriţa şi ar fi împarţit veniturile obţinute.

Doi dintre aceştia şi-ar fi determinat şi copiii, de 3 şi 5 ani, să apeleze la mila publicului şi ar fi folosit veniturile obţinute de minori pentru achitarea unor datorii.

Poliţiştii au pus în aplicare 6 mandate de aducere, iar la data de 25 octombrie a.c., 4 persoane fost reţinute, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Faţă de minori au fost dispuse măsuri de protecţie, în prezent fiind instituţionalizaţi într-un centru de minori din Cluj.

Comentarii Facebook