Duminica 22 Decembrie

Polițiștii de la Cluj se plâng că sunt exploatați de alegeri: Ne țin 48 de ore la secțiile de votare, fără masă și igienă

 

Un grup de polițiști din cadrul IPC Cluj, care au dorit să rămână anonim, reclamă exploatarea agenților cu ocazia alegerilor europarlamentare. 

 

Va aduc la cunostinta o situatie de exploatare a angajatilor din cadrul IPJ Cluj cu ocazia organizarii alegerilor europarlamentare. Mai pe scurt, suntem trimisi la sectiile de vot si obligati sa stam 48h incontinuu, ceea ce e si ilegal si neconstitutional. Curajul de a spune conducerii aceasta nemultumire aduce dupa sine sicane si repercusiuni. Suntem intimidati de un sistem inca ramas militarizat, in care cenzura e la ea acasa. Acest lucru se intampla doar in judetul Cluj. Marele lor argument e ca primim timp liber, lucru care nu ne incalzeste deloc. Va rog sa puneti presiune pe ei, poate lucrurile se pot indrepta. Prefer sa raman anonim deoarece semnalarea mea (a noastra) ar putea sa-mi aduca mari si grave probleme. Daca va intereseaza acest subiect, intrebati-i pe cei de la inspectorat care este baza legala in care noi suntem obligati sa stam 48h incontinuu, fara posibilitatea de odihna, de a lua masa si de a avea parte de o igiena normala. 

 

Cu stima, niste politisti!”, au scris polițiștii ”anonimi”.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci, a declarat că ”programul și repartizarea pe secțiile de votare este în curs de stabilire. De asemeea, încă nu s-a stabilit care este efectivul optim de polițisti necesari pentru alegeri”.

 

La IPJ Cluj a avut o ședință cu tema ”alegerile europarlamentare”, luni, 28 aprilie. Reprezentații sindicatului din IPJ Cluj susțin că acolo polițiștii au fost informați că la alegeri se va lucra în schimburi, dar nicidecum de 48 de ore. 

Comentarii Facebook