Duminica 22 Decembrie

Polițiștii de la DIAS Cluj fac frecvent chefuri în poligon - NOI imagini de la petrecerea cu ARME, FETE și ALCOOL - VIDEO

 

Polițiștii de la DIAS Cluj fac frecvent petreceri în poligonul de la Sfântu Ion, precizează o sursă din cadrul IPJ Cluj. Cei 6 polițiști demascați de Știri de Cluj vor fi dați pe mâna parchetului.

 

Este o practică frecventă, dar conducerea IPJ Cluj s-a făcut de fiecare dată că nu e ceva grav. Realitatea este că acești luptători sunt folosiși la toate treburile murdare și li de permite să facă ce vor”, a declarat un ofițer cu grad din cadrul IPJ Cluj, care a dorit să își păstreze anonimatul. 

 

Chiar și din imaginile prezentate acum se poate observa, din discuția polițiștilor, că aceste ieșiri la grătar cu ”fetele” erau la ordinea zilei.

 

În al doisprezecelea ceas, chestorul Ioan Păcurar va sesiza parchetul în acest caz, cu toate că în urmă cu doi ani, când a văzut unele fotografii de la această petrecerea, a considerat că polițiștii de la DIAS trebuie numai ”atenționați”.

 

Din cei 6 polițiști care apar în imagini, cinci sunt încă angajați ai IPJ Cluj, cu excepția lui Romeo Cherecheș.

 

Surse din cadrul IPJ Cluj au mai declarat că ei 5 luptători au fost deja puși la dispoziția inspectoratului până la terminarea anchetei.

 

Polițiștii de la DIAS Cluj fac CHEF cu fetele în poligonul de antrenament. ”Prietenele” se joacă cu armele și chiar se amenință VIDEO EXCLUSIV

 

Luptătorii care au participat la gheful din 18 mai 2006, din poligonul de la Sfântu Ion, sunt: Cornel Trif, Romeo Cherecheș, Radu Petrică, Vasile Morovan, Paul Crișan și Cristian Rotar, șeful de schimb și cel mai activ dintre petrecăreți. 

 

IPJ Cluj sesizează parchetul după ce Știri de Cluj a difuzat imagini cu trupele DIAS la o petrecere în poligon cu ARME, TINERE și ALCOOL

Comentarii Facebook