Duminica 22 Decembrie

Polițiștii din Cluj s-au sesizat în urma materialului Știri de Cluj! 13 sancțiuni pentru petrecerea cu GREII CLUJULUI


O petrecere cu GREII CLUJULUI a avut loc în Florești, în zona halelor de lângă ferma de pui, sâmbătă seara, 5 februarie. Redacția Știri de Cluj a obținut adresa exactă la care a avut loc această petrecere, iar după publicarea materialului polițiștii din Cluj s-au autosesizat. 

La data de 5 februarie a.c., în cursul serii, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat un eveniment privat organizat în localitatea Florești”, precizează IPJ Cluj. 

Într-un mesaj trimis pe Telegram se anunța că petrecerea are loc în interior, taxa de acces a fost 70 de lei, iar plata la bar se face numai ”cash”, pentru că totul este ilegal și nefiscalizat, așa cum se face la toate petrecerile de noapte.

Au fost legitimate persoanele care se aflau în interiorul locației în acel moment, alături de organizator, fiind aplicate în total 13 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 3.000 de lei”, subliniază Poliția Rurală Florești.

Comentarii Facebook