Polițiștii se revoltă la Cluj pentru că nu primesc sporul de 75% din salariu: Suntem MINȚIȚI!
Sindicatului Național al Agenților de Poliție protestează și acuză conducerea Ministerului de Interne că i-a mințit pe polițiști când le-a promis un spor de 75% din salariu pentru munca în orele suplimetare.
”În luna iulie, reprezentanții MAI au prezentat ordinul 101 prin care anunțau că polițiștii vor avea pentru sâmbete și duminici lucrate, sărbători legale un spor de 75% din salariu. Este o totală minciună. Nu este adevărat nimic. Până în ziua de azi, noi sindicatele am negociat, dar nu și-a luat nimeni un angajament că din iulie 2014 se aplică sporul de 75% pentru cei care lucrează în orele suplimentare.
Noi nu mai putem suporta ca cei de la Minister să ne mintă și să pună purtătorul de cuvânt să iasă la televizor și să spună că polițiștii au cu data de 1 iulie, prin oridinul 101, semnat de vicepremierul și ministrul de Interne, domnul Gabriel Oprea, sporul de 75% din salariu. Este o minciună sfruntată și vreau ca populația să știe că nu s-a dat și ne-au mințit total”, a declarat șeful Sindicatului Național al Agenților de Poliție Cluj, Constantin Mandache..
Polițiștii ar fi trebuit deja să încaseze în luna septembrie sporul pentru luna iulie (conform ordinului 101 al MAI plata ar fi trebuit să se facă în termen de 60 de zile de la întocmirea statelor de plată), dar acest lucru nu s-a întâmplat.
”Până în data de 9 octombrie Federația Alexandru ”Iona Cuza” va trimite la BNS, unde suntem afiliați, programul pentru a ieși în stradă. Vrem să ieșim în stradă pentru că primim ordine făcute pe genunchi, în viteză și nu se face nimic.
Sindicatul Național al Agenților de Poliție este total nemulțumit și le cere scuze polițiștilor pentru că ministrul de Interne și specialiștii de la MAI i-au indus în eroare prin acel ordin 101, care anunța că vom fi plătiți cu 75% pentru sâmbete, duminici, sărbători legale și în zilele în care nu se lucrează.
Vrem să protestăm pentru că suntem mințiți și în preajma campaniei electorale pentru președinție”, a mai spus Constantin Mandache.
Sindicatul Național al Agenților de Poliție are la Cluj circa 600 de membri, fiecare având de încasat, numai pentru luna iulie, sporul aferent timpului lucrat, între 32 - 48 de ore suplimentare.
57 Comentarii
Puneti mana si munciti. functionarilor din politie
Asa este. Totul a fost o minciuna!
Marirea o merita din plin mascatii si lucratorii din serviciile speciale. Restul sunt putori care traiesc pe spinarea contribuabilului.
Prietene, ai tu macar habar de ce lucreaza ceilalti politisti, inafara celor specificati de tine? Dar daca nu sti , fa bine si documenteazate bine ca altfel vorbeste gura fara tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
votati-l pe ponta! numai el este in stare sa dea cate ceva fiecaruia,de la pruncul nenascut pana la pensionar,tuturor romanilor din tara,din moldova si de pretutindeni.asta pentu ca PONTA ESTE CEL MAI MARE MINCINOS SI SI-A INDREPTAT MINCIUNILE CATRE TOATE CATEGORIILE DE OAMENI.
ma m...uie astia au ajuns la 70% din cauza cretinilor de la PDL, a lui imputitul ala de Basescu si gasca lui de cretini parveniti, slugi obediente kkalimbrice (Boc), curwe personalE (Udrea). Rezultataul este ca PDL-istii au fugit ca sobolanii care pe unde spre ciolaneala si vorbesc de ce trebe sa faca de acum in colo dupa ce au 10 ani sa faca ?… Citeste mai departe
Un Pontanac platit sa urle. Du-te bre la vot si taci, ca esti prost.Jignirile caracterizeaza clica care este deja instalata de vreo doi ani si jumatate dar nu pot face nimic, doar pe ei. Mars
Suntem o tara corupta la nivel inalt unde toul e politic si nu scapam pentru ca nu avem curajul sa iesim in strada sa ne cerem drepturile ce ni se cuvin asa cum au facut celelalte tari si cum o fac de fiecare data cand au nemultumiri
orice angajat care lucreaza Sambata sau Duminica trebuie sa aiba o remuneratie in plus pentru deranj . nu este nimic ilegal in asta. se practica peste tot in lume si la gunoieri si la mineri si la soferi si la pompieri si la militari si la politisti. asa ca Base-Oprea si Ponta trebe sa platiti in plus daca vreti functionari publici la serviciu simbata… Citeste mai departe
Un elicopter se prabuseste int-un cimitir. Politia descopera 500 de morti.
Mars in **** mea de fraier!
ce-ţi mai băse mintea, orfanule !
SA-L TUCE-N BOT PE PONTA DSI DRAGNEA !
IESI AFARA ,JAVRA ORDINARA !
ASA SA STRIGE INCOLONATI IN FATA PALATULUI VICTORIA !
Iesi afara javra ordinara !
Nu asa strigau cand era Boc premier ?
S-al tuce-n bot pe Ponta toti militienii , ca si ei au contribuit la aducerea acestor mafioti din PSD si PNL la putere !
domnilor politisti iesiti in strada ceretiva drepturile
aveti acelasi drepturi la greva conform constitutiei
sa nu va fie frica de baroni locali raspunsul meu este
iesiti in strada nu fiti lasi luatii si pe aia care pupa fundurile sefilor
Stire de senzatie.....IN CATEVA MOMENTE DOAR AICI .........la noi la SITE.......stire de CACA.....Culeasa dupa ureche ..............SI IRELEVANTA...........Urmeaza stirea cu REVOLTA MEDICILOR.........cea cu REVOLTA ELEVILOR..........SI STIREA BOMBA .......doar aici.......REVOLTA PROSTILOR,COCALARILOR SI CURVELOR.........nu rata.........si poti castiga… Citeste mai departe
pe vremea lui BOC ati iesit in strada ati dat cu caschetele de pamant ati demonstrat pentru ce / acuma ca va duc de nas USD SAU USL cum dreacu le zice de ce nu iesiti in strada va e frica de oprea si de ponta voi numai acuma ati vazut ca astia mint cu nerusinare pe langa politie mai pun botul si alti de unde sa va deie daca nu produce tara nimic din… Citeste mai departe
In luna Mai am avut ghinionul sa mi se fure portofelul in timp ce eram la cumparaturi la un magazin. Am fost la politie, acolo era un functionar plictisit care m-a indrumat spre un birou. Am facut plangerea, am dat declaratie urmand sa mai fiu chemat dupa ce vor obtine inregistrarile video de pe camerele din magazin. Acum e luna Octombrie... Pe la mijlocul… Citeste mai departe
Bai mariane esti varza. Unu la mana esti un dobitoc care nu stie avea grija de lucrurile tale. Doi la mana fii tu un cetatean model ca sa nu trebuiasca sa fii pandit. Trei la mana din nou ESTI UN DOBITOC.
cat de prost trebuie sa fii sa-ti lasi portmoneul nesupravegheat in supermarket??? si apoi sa te si afirmi pe aici cu nivelul tau de prostie !!!
A coborat omul la supermarket cu portofelul burdusit si pus smechereste la buzunarul de la spate.......cum dracu sa nu pun mana pe el.......Ce ma speriat a fost poza din buletin a lu` Marian si am aruncat cat colo buletinul>>>>>>>>>>>>>>>
Sa nu li se ofere niciun spor! Cand o dudui economia, iar conducatorul iubit Ponta o sa fie presedinte, abia atunci sa li se dea.
Vezi dumneata, astia vor sporuri si daca economia nu duduie ! Ei nu inteleg ca pur si simplu nu sunt bani ! Baga Ponta mana in sacul cu bugetul si nu mai gaseste nici un ban acolo, ca el se vede ca ar vrea sa le da, dar efectiv nu are ce ! Politistii normal ca cer, cu scandalul poti castiga cateodata, daca taci din gura esti luat de fraier si ....slabe… Citeste mai departe
vedeti dumneavoastra ca la ora actuala doar o parte dintre agenti lucreaza in strada , acum sau inventat ascultatul telefoanelor iar acolo lucreaza de 4 , 5 ori mai multi agenti. Acestia asculta pe cei din strada si pe familiile acestora , acesta este adevarul.Intri in inspectorat si te trezesti cu zeci de politisti pe care nui cunosti si colegii tai… Citeste mai departe
Ne apara GIBONII din Jardarmerie , ei protejeaza ,,oile"!
Sa va fereasca dumnezeu sa se revolte politistii sa nu mai lucreze 2-3 zile... atunci o sa apreciati prezenta lor in strada!!! Asta si meritati.. talharii, furturi, distrugeri si omoruri.. sa intre infractorii peste voi in case
Ahh bine ar fi sa se adevereasca ce zici.. m.as imbogati si eu
ar fi foarte bine,asa ar vedea si agaricii astia care sunt nemultumiti de politisti ce "bine" e fara ei....
Bag martalogu in ei politisti !unui sefu pe comenturi LORDU :)))
sef pe comenturi ? poate sef pe analfabetisme si mitocanie
Stimate lordu Politistii din Romania tio dau la **** tie si intregii tale familii. Tu comenteaza in continuare ca altii o *** pe mata sorata si nevastata pe la spate. Hai sictir si sa tio dam la ****.
Ok, vad patima aici, dar de echitate nimeni nu vorbeste. Ori dai la toate institutiile de control, ori nu dai la nimeni. Sunt si alte entitati ale statului care fac treaba pe bani foarte putini, cu responsabilitati de zece ori mai mari ca si politia.
Domnilor e simplu.In aceasta tara daca esti politist orice drept prevazut in lege nu se respecta,intotdeauna trebuie sa dai in judecata pentru ati castiga un drept.In schimb cei care nu respecta aceasta lege nu patesc nimic,traiesc linistit,desi incalca legea.Noi ca si politisti daca din intamplare faci o mica gafa esti terminat
JAVRE ORDINARE !!!!ore suplimentare>>>>5 minute pe diagrama ???amenda ???ca si GUNOAIELE deISCTR !!!Q!!HOTI de BUGETARIII furati banii ...de la buget !!!!voi oameni lrgii >>>???? legile pppppppp
Hooo ! bine sunt oameni legii! dar acum nu TOTI SUNT OAMENI LEGII !!!AU HAINE SALAR ....asa zisa prestanta ....avantaje,,,,abuzuriii.....ce mai vor ???? au masini straine ....nu maninca PITA CU SLANA si ceapa la lucru >>>
esti idiot
Nu mananca nimic la lucru boule!
Poate sunte-ti ceva GARCEA mai repetent asa ca ciocul mic ....sau va deranjeaza adevarul ???
Romania tara oamenilor prosti!!! daca iei 700lei iei pentru ca nu ti-a placut scoala vorba aia la fiecare cat ia placut scoala, cand u prostule cu 700 lei stai acasa de sarbatori politia lucreaza romani cretini ca numai voi ganditi asa dementilor cu 2 clase ca trenul, haideti in spania, germania sa va vad aici ce mai comentati flamanzilor ca aici taceti… Citeste mai departe
nici tie nu ti-a placut scola analfabetule,stai jos,2!
Va minte Ponta de doi ani jumate si nu intelegeti nimic !
Boc in acelasi timp macar a facut vreo 250 km de autostrada, vreo doua trei stadioane, cateva centuri ocolitoare, proiectul laserului de la Magurele, Ponta va da imagini la televizor si desene cu autostrazi !
Corect,masterplan! Prostimea se hraneste cu minciunile aberante ale plagiatorului oligofren,pt.ca nu este purtatoare de creier,cu dejectiile latrinei 3-pastorul satanic gadea,impostorul badea,ciuvicii et.co- si latrinatv-romaniatv-,doua constructii,zise media,cancerigene,identice surorilor de la est...rusia!!! Asadar,cu ochii bulbucati si urechile ciulite,prostimea… Citeste mai departe
Agentii trebuie mai intai sa invetze sa munceasca macar 7 ore din cele 8 ore zilnice si nu sa ceara cum stau o ora in plus la o situatie de munca...gata! Vrem sporuri! Prima data respecta-te tu si apoi cere in plus! Nu avea atitudine de cersetor!
Dar unde sunt ca nu se vad pe strada? Pentru ce dsa-i platim cu asa salarii si noi avem 700 ron pe luna?
Ai 700 ron pe luna in plm ca atat te-a dus capul! Ce vina au militienii ca ai tu IQ sub nivelul marii si nu esti capabil sa produci un venit mai demn???