Duminica 22 Decembrie

Pompierii Aeroportului Cluj, premiati la Gherla


Pompierii din cadrul Aeroportului Cluj au fost premiati in cadrul concursurilor profesionale ale "Serviciilor private pentru situatii de urgenta".

Vineri, 15 iunie, s-a desfasurat in localitatea Gherla, judetul Cluj faza judeteana a concursurilor profesionale ale "Serviciilor private pentru situatii de urgenta judetul Cluj", competitie organizata anual incepand cu anul 1971, de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Avram Iancu" al judetului Cluj.

La aceasta concurs au participat 6 echipe de pompieri civili, reprezentand firmele: Polus Center, Hypermarketul Cora, firmele Vasrom, Holcim, Axix si Serviciul privat pentru situatii de urgenta al Aeroportului International Cluj-Napoca.

Echipa castigatoare a fost desemnata echipa Aeroportului International Cluj-Napoca. Acestia au avut de trecut 3 probe care le-au pus la grea incercare standardul de pregatire profesionala. Ocuparea locului intai (I), la acest concurs vine sa confirme profesionalismul si pregatirea deosebita a serviciului privat pentru situatii de urgenta al Aeroportului International Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook