Duminica 22 Decembrie

Pompierii clujeni au fost UIMIȚI de ce s-a întâmplat la Untold. Cinste lor!

 

Pompierii clujeni și salvatorii de la SMURD au fost pe baricade timp de 4 zile, pentru a acorda primul ajutor în caz de urgențe. Din fericire, veștile sunt bune.

 

În perioada 04–08 august a.c., pe durata desfăşurării festivalului de muzică ”Untold”, nu au fost sesizate incidente majore pe linia situațiilor de urgență, de natură să afecteze activitățile derulate în cadrul acestuia. 

 

Pentru buna desfășurare a evenimentului, premergător și pe timpul festivalului inspectorii de prevenire din cadrul ISU Cluj au desfășurat acțiuni preventive pentru înlăturarea potențialelor cauze generatoare de situații de urgență în locurile în care s-a desfășurat evenimentul cu public numeros.

 

Pe toată durata desfăşurării evenimentului, ISU şi UPU-SMURD Cluj au activat Punctul Medical Avansat (spital mobil) în interiorul zonei în care s-a desfășurat festivalul, iar, zilnic, circa 150 de pompieri-salvatori, alături de medici, asistenți și paramedici voluntari, au fost mobilizați pentru a răspunde în cazul producerii unor incidente negative.

 

În cele patru zile, echipajele din Punctul Medical Avansat și cele mobile formate din pompieri și personal medical au acordat asistență medicală de urgență unui număr de 1640 de persoane. Dintre persoanele asistate, doar 35 au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate, celelalte reprezentând afecţiuni minore, gestionate pe loc de către medici și pompieri”, precizează Pompierii clujeni, uimiți și ei de gradul de civilizație de la Untold.

 

Patrulele mobile de prevenire şi stingere a incendiilor din perimetrul festivalului, aflate chiar lângă scenă, nu au făcut nicio intervenție.

     

Comentarii Facebook