Pompierii clujeni, eroii weekendului! Zeci de intervenții și vieți salvate în Cluj și Florești


Pompierii clujeni au desfășurat în perioada 13-15 decembrie peste 170 de misiuni, iar dintre acestea, 31 de intervenții au fost la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate.

Totodată,echipajele SMURD au gestionat nu mai puțin de 142 de cazuri medicale. Printre cele mai importante solicitări, amintim intervenția desfășurată pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a distrus mai multe autoturisme parcate pe strada Fagului din comuna Florești. Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:00, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de la Punctul de Lucru Florești. 

Incendiul s-a manifestat generalizat la trei autoturisme, distrugându-le în mare parte. De asemenea, un alt autoturism a fost afectat parțial de căldură. Astfel, forțele noastre au desfășurat operațiuni de stingere în paralel cu protejarea celorlalte autoturisme parcate în apropiere. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune la compartimentul motor al unui autoturism și s-a extins ulterior. În urma acestui eveniment nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Tot sâmbătă, am fost solicitați să intervenim pe strada Sighişoarei din municipiul Cluj-Napoca, unde s-a produs o explozie în interiorul unei bucătării de vară. Aceasta a fost urmată de un incendiu care a afectat două case şi o anexă gospodărească, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca. În paralel, din dispeceratul integrat s-au suplimentat forțele cu două autospeciale de mare capacitate de la Detaşamentul 1 Cluj-Napoca. De asemenea, două echipaje SAJ şi o ambulanță SMURD au asigurat partea medicală. 

Un bărbat de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri şi a fost transportat de urgență la spital. Pompierii au evacuat, pe parcursul intervenției, două butelii şi o canistră cu combustibil, reușind să protejeze imobilele din vecinătate. Astfel, salvatorii au stins incendiul în limitele găsite. Cercetările preliminare au arătat faptul că explozia s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni la o butelie, în momentul în care s-a aprins focul, au precizat cei de la ISU Cluj. 


Comentarii Facebook