Duminica 22 Decembrie

Pompierul Florin Benea a fost dus pe ultimul drum. Sute de persoane au venit la funeralii


Fostul paramedic dejean, Forin Benea, a fost condus pe ultimul drum, joi, iar la funeralii s-au prezentat peste 200 de persoane, familie, rude, colegi, prieteni şi cunoscuţi, care au venit pentru a-și lua rămas bun.

Ceremonia religioasă a avut loc în cimitirul de pe Dealul Florilor din Dej.

Florin Benea a decedat zilele trecute după ce a pierdut lupta cu leucemia. Toată țara i-a sărit în ajutor salvatorului clujean, oferind donații astfel încât acesta să poată efectua transplantul de măduvă care îi era necesar.

Cu toate că operația de transplant, efectuată în Italia, a fost un succes, din nefericire au apărut alte complicații, iar bărbatul și-a pierdut viața luni seară, la un spital din Târgu Mureș.


FOTO: Dejeanul.ro

Comentarii Facebook