Distanțarea socială în timpul pandemiei de coronavirus este cea mai dificilă, mai ales atunci când cineva drag este în spital și nu îl poți vizita.

Luminita Dumanescu reușește să fie aproape de tatăl ei, internat la Medicală 3, prin gesturi, îi transmite ”mesaje” luminoase cu ajutorul unui proiector. Așa fiecare, tatăl și fiica, știu că se gândesc unul la altul, deși comunică și prin telefon.

”Poveste de Covid

În urma unor complicaţii ale afurisitei boli de care suferă de şase luni, tata a ajuns azi în spital, la Medicală 3, unde a şi fost operat în septembrie. L-am dus în urgență, cu semne evidente de obstrucție intestinalā, confirmate de tomografie, după ce un echipaj de pe ambulanța solicitată miercuri a considerat că e o indigestie.

La pacient cu neoplasm de colon. Operat si cu istoric de 8 ture de chimioterapie. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre calea noastră absolut originală de comunicare. Când a fost dus în salon, după testul Covid, endoscopie și alte analize, tata m-a sunat să-mi spună că vede din pat exact casa mea. De la etajul 3, salon 51. Apoi m-a sunat mai târziu, să ne bucurăm amândoi de apus. Ne-am bucurat! Când s-a lăsat seara, am pus in cârca unui proiector (de pe prispa mea) şi a becului de la salonul lui (unde e singur, în aşteptarea rezultatului testului Covid pentru a putea intra într-o operație grea) sarcina de a face pe intermediarul pentru ca noi să putem comunica, în ciuda Covid!

Eu pornesc şi opresc proiectorul, tata aprinde şi stinge becul in salon. Îl văd şi mă vede! I se înmoaie vocea şi îi simt nodul din gât. Lacrimile. Şi aşa ne suntem aproape, ne spunem noapte bună, ajutați şi de telefon, până când vom putea să ne îmbrățişăm iar. Azi n-am putut, între noi stătea Covid, flancat de brancardieri.

P.S. Undeva în cercul galben, tata aşteaptă să mă vadă! Aşteaptă să aprind şi să sting proiectorul ca să poată identifica un punct de sprijin în beznă!”, a relatat Luminita Dumanescu.