Un brașovean a acceptat să își doneze un rinichi, la negru, ispitit de mirosul banilor și de visul de a avea o casă. El a povestit că totul s-a făcut la Institutul de Urologie din Cluj, condus de Mihai Lucan. A făcut și o plângere penală, dar nu s-a întâmplat nimic.

Jurnalul National a prezentat în 2005 cazul cutremurător al unui bărbat din Brașov. Din donator a ajuns să fie chiar și intermediar pe piata neagra a organelor, dar nu a găsit bogăția dorită, rămânând la fel de sarac, dar cu o operație de aproape jumătate de metru pe abdomen.

El s-a autodenunțat la Parchetul General, în 2005, dar cercetarea, se pare că nu a dus nicăieri. Birourile de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog ale Politiei din judetele Brasov si Cluj au declanșat cercetări, sub coordonarea Parchetului Cluj, dar nu s-au mai anunțat rezultatele.

Reproducem mai jos ancheta apărută în Jurnalul Național.

Iacob Iulian si-a vandut rinichiul. In urma cu cativa ani, la Brasov, intre geamurile inghetate de gerul de afara ale unei dubite de carat marfa, pe cand se chinuia sa-l fure somnul, barbatul visa sa-si cumpere o camera intr-un camin de nefamilisti. Era solutia cea mai ieftina. Avea doar 27 de ani si se saturase sa traiasca prin parcari, avand drept adapost deasupra capului o furgoneta veche de cand lumea.

In urma divortului, satul de locurile de parcare pe care le schimba adesea de frica oamenilor care ii spargeau cauciucurile masinii, Iulian a luat hotararea pe care nu stia la acea vreme cat avea sa o regrete: "Nu mi-a spus nimeni atunci: mai, baiete, vezi ca pentru un pumn de bani te nenorocesti".

El stia doar ca este tanar si are un organism sanatos, pentru ca era donator de sange de ceva timp. Un anunt din ziar i-a atras atentia pe la sfarsitul lunii septembrie 2000. Acolo scria negru pe alb ca se cauta donator de rinichi. Exista si un numar de telefon. Asa ca nu a ezitat sa sune. I-a raspuns o femeie, care sustinea ca este din Galati si ca baiatul ei, Raducu, avea nevoie urgent de un transplant renal.

A inteles ca starea tanarului era critica, pentru ca se afla deja internat la Cluj-Napoca, la Institutul de Urologie si Transplant Renal. Femeia i-a spus ca trebuie sa mearga la Cluj, unde avea sa se intalneasca cu o persoana pe nume Emil Sabau, care urma sa i-l prezinte pe Raducu si totodata sa se ocupe de analizele de compatibilitate ce trebuiau facute. Tot atunci au vorbit si despre pret: ”Am intrebat-o despre bani. Dansa mi-a zis ca o sa-mi dea 70 de milioane, ca mai multi nu are de unde. Erau oameni necajiti, dar voiau sa isi salveze fiul. Am fost de accord, pentru ca m-am gandit ca, avand banii aceia, pot si eu sa imi cumpar o camaruta printr-un bloc de nefamilisti”.

Drumul la Cluj nu s-a lasat asteptat. Acolo urma sa se intalneasca cu Emil Sabau, in fata Clinicii de Urologie si Transplant Renal. La acea vreme, Emil Sabau era angajat ca jurist la Institutul de Transplant din Cluj. Iulian sustine ca pe acest barbat nu l-a vazut niciodata imbracat in halat alb, ci doar in costum. Iacob isi aminteste ca s-a intalnit cu acest Sabau pe aleea din fata institutului si ca el a fost cel care l-a dus in cabinetul unde se faceau analizele initiale, de stabilire a grupei sangvine si RH.

Rezultatele au venit destul de repede. In acel moment, Sabau nu i l-a prezentat pe Raducu, baiatul femeii din Galati cu care vorbise la telefon. Imediat dupa confirmarea analizelor, juristul l-a luat de-o parte si i-a vorbit despre afacerea pe care urmau sa o incheie. I-a explicat ca este compatibil cu un bolnav pe care institutul il avea pe lista de asteptare, dar care nu era din tara. Era un strain. Suma pe care urma sa o primeasca in urma transplantului cu strainul i-a furat repede imaginatia lui Iulian - 7.500 de dolari: "Mi-a luat mintile cu banul. Deja ma gandeam la o garsoniera, la o casuta acatarii, cu bucataria mea, cu baia mea. Am fost de acord cu propunerea lui".

Teama lui Iulian a fost insa modalitatea de plata. Ii era frica de faptul ca strainul nu ii va da banii si va pleca din tara cu rinichiul lui. Sabau l-ar fi asigurat insa ca banii ii va da tot el, nu strainul. Iacob a fost de acord. In urma acestei discutii avute cu Sabau, tanarul sustine ca a fost dus de catre acesta in biroul profesorului Mihai Lucan: "M-a prezentat: dle profesor Lucan, dansul e Iacob, exact atat i-a zis si i-am intins mana, iar dansul mi s-a prezentat Lucan, nu profesor, nu doctor, atat, Lucan".

Tanarul povesteste ca profesorul l-a trimis apoi la celelalte analize, pe care le-a facut tot in cadrul institutului. Iulian nu a platit nici un ban pentru testele la care a fost supus. Mai mult, Iacob Iulian nu a avut carnet de sanatate. Rezultatele au venit destul de repede, in cateva ore. Toate acestea se intamplau in prima zi in care Iacob Iulian a ajuns in Cluj-Napoca. Inainte sa plece la Brasov, Iulian spune ca Sabau l-a luat la o cafea, unde i-a dat banii pentru tot ceea ce cheltuise.

Tot atunci i-a spus si ca il va contacta in momentul in care primitorul ajunge in tara. Nu avea de unde sa stie ca in aceeasi seara va fi sunat, pentru ca a doua zi sa revina la Cluj. Iulian povesteste ca nici nu ajunsese in Brasov de 40 de minute, ca il suna Sabau. Acesta i-a spus ca a vorbit cu primitorul, care era deja in avion, iar a doua zi de dimineata va fi in Cluj. Tanarul afirma ca Emil l-a rugat sa vina la prima ora la clinica si sa nu il faca de rusine in fata strainului.

Imediat dupa ce a primit telefonul de la Sabau, Iulian s-a urcat in tren. Dimineata, la prima ora, era deja in fata institutului. Acolo l-a asteptat din nou Emil Sabau: "Mi-a platit civilizat taxiul si am intrat pe aleea care duce la domnul profesor. In fata intrarii, am vazut vreo sase-sapte persoane. Toti negri, femei si barbati". Iulian a intrat in biroul profesorului cu Emil, unde i s-a spus ca vor mai face niste analize, pentru ca a venit primitorul. Impreuna cu profesorul si cu strainul, despre care Iulian spune ca ar fi fost azerbaidjan, au urcat in lift si au mers intr-o camera, in cadrul clinicii, unde li s-a facut un fel de ecograf, in paralel.

Tanarul isi aminteste ca profesorul i-a zis atunci: "Soldatelule, iti iau rinichiul drept". Din cate a inteles, ecograful acela dadea rezultatul unui fel de compatibilitate dintre donator si primitor. "Nu am putut sa ii cer explicatii profesorului. Era si un tip mai sever, mai cainos la vorba, mai pretentios. Nu prea dadea el orice detalii." Profesorul a vorbit apoi cu primitorul in engleza. Iacob nu a vorbit niciodata cu omul pentru care a donat, dar spune ca acesta il privea oarecum uimit de faptul ca era atat de tanar. O data ce au terminat ecografia, primitorul s-a dus in biroul profesorului, iar Iulian a mers la o cafea cu Emil si au discutat despre bani.

Discutia despre bani s-a prelungit, pentru ca brasoveanului nu ii inspira incredere faptul ca Sabau l-a anuntat ca va fi platit in rate. Adica o parte din bani, 5.000 de dolari, o va primi imediat dupa operatie, iar ceilalti 2.500 de dolari ii va primi la 45 de zile, cand va veni la control. Tanarul povesteste ca nu a cedat atat de usor si i-a propus lui Sabau sa mearga la o banca pentru a depune banii pe numele lui.

A fost refuzat, spunandu-i-se ca nu se procedeaza in acest mod. Emil l-a asigurat ca oricum ceea ce faceau amandoi era ilegal si ca nu isi doreste sa existe probleme. Iulian afirma ca, in urma discutiei, care nu a avut practic nici un rezultat, Emil Sabau l-a luat cu el in camera in care cu o zi inainte i se luase sangele.

Acolo nu mai era nimeni. Sabau a scos un teanc de bani din servieta, pe care i l-a dat pentru a-l numara. "Am inceput si, asa cum numaram, parca inima incepea sa bata, era o bucurie pentru mine, ca si o mana cereasca, cu toate ca dadeam rinichiul din mine. Erau 5.000, cand am ajuns la final." Iulian spune ca Emil l-a asigurat ca acei bani se vor gasi in permanenta in servieta si ca, o data ce ei exista, nu ar trebui sa isi faca probleme ca nu va fi platit. Tanarul a acceptat si i s-a facut internarea.

El sustine ca pana la acel moment nu a discutat niciodata cu profesorul despre bani. Toate discutiile pe care le-a avut cu directorul clinicii, Mihai Lucan, au fost legate strict de probleme de sanatate si de operatia in sine. In aceeasi seara i s-a facut internarea si tot atunci a fost pregatit pentru operatie.

Brasoveanul povesteste ca, la scurt timp dupa internare, Sabau i-a facut o vizita in salon. Erau numai ei doi. Juristul i-a dat sa scrie o declaratie prin care afirma ca doneaza in scop stiintific si ca nu are pretentii materiale. A fost asigurat ca astfel de acte sunt necesare pentru a feri clinica de eventuale probleme, dar ca nu are nici o legatura cu ceea ce au discutat ei. La finalul operatiei isi va primi banii fara nici un fel de probleme.

Mai tarziu, in salonul lui Iulian a intrat si profesorul Lucan: "Dupa o ora si ceva, a intrat si profesorul Lucan la mine in salon. Printre discutiile pe care le-am avut atunci in salon cu domnul profesor, imi zice: "Soldatelule, esti multumit de pretul pe care l-ai discutat cu Sabau?". M-a luat asa repede si eu am raspuns: "Da, domnule profesor, cum sa nu". A fost singura discutie in care m-a intrebat daca sunt de acord cu pretul. Dar nu cat, in ce fel se face plata, cum, nu am intrat in amanunte cu el. Daca am vazut ca si profesorul stie de treaba asta, mi-am zis ca totul e OK".

Operatia a avut loc chiar a doua zi dupa internare. Perioada postoperatorie a fost grea pentru Iulian. A avut socul sa vada ca taietura era de vreo 40 de centimetri, si nu de 10, asa cum profesorul ii spusese initial. "Doua zile si doua nopti nu m-am putut misca, atunci mi-am dat seama ca de fapt e ceva mult mai grav decat mi se spusese, ca va fi o operatie de o schioapa, acolo era o operatie mare." Dupa trei zile a reusit sa se ridice de pe pat.

Medicii si-au facut datoria si a fost bine ingrijit. Iacob spune ca profesorul venea in fiecare zi si il intreba cum se simte si daca are probleme. Despre infirmiera care s-a ocupat de el, Iulian isi aminteste zambind ca a considerat-o ca o mama. L-a purtat in brate si l-a ajutat sa mearga din nou pe picioarele lui. Zilele de dupa operatie s-au scurs greu, mai ales pentru ca nu mai stia nimic de Sabau si ii era teama ca nu isi va primi banii.

Despre strainul caruia i-a dat rinichiul, Iulian nu stie nimic. L-a vazut dupa vreo doua zile in salonul de vizavi. Sotia lui se afla langa el: "Era imbracata in negru si avea valul pe cap. Avea tinuta de musulmana". Isi aminteste ca l-a socat faptul ca strainul era conectat la aparate mult mai complexe. Pe Iulian l-a marcat insa intalnirea cu sotia primitorului.

El povesteste ca femeia a venit la el si acolo, pe holul spitalului, s-a asezat in genunchi in fata lui. I-a spus ceva in limba engleza, dupa care i-a sarutat mana. Nu a inteles nimic. Unul din medicii institutului i-a tradus. Femeia ii multumise pentru ca i-a salvat viata sotului ei si i-a spus ca se va ruga la Allah pentru sanatatea lui. Tanarul sustine ca acest moment a fost singurul lui contact cu familia strainului.

Brasoveanul isi aminteste ca abia a patra zi dupa operatie l-a revazut pe Sabau. "Cand a intrat in salon, parca a venit o raza de lumina in camera. Zambea… Tin minte ca mi-a adus un iaurt de fructe si o banana." L-a intrebat cum se simte, dupa care i-a zis sa iasa pana afara ca sa ii dea banii. Iulian sustine ca nu a indraznit sa discute cu nimeni altcineva despre bani. Iacob sustine ca Sabau l-a dus intr-un WC de serviciu de la palierul pe care se gasea salonul. Acolo i-a scos dintr-o servieta un teanc de bani, pe care Iulian a inceput sa-i numere.

"Am inceput sa numar, bucuros intr-un fel. 

Prima data erau cateva hartii de 100 de dolari, apoi au inceput hartii de 20 si de 10. Am ajuns la 2.500 de dolari si nu am mai avut ce numara. Mi-a dat 2.500 de dolari, nu 5.000, cum spusese ca voi primi dupa operatie." Dupa ce a numarat banii, Iulian povesteste ca a intrebat unde este restul sumei promise. Emil Sabau i-a raspuns ca are o problema cu banii. I-ar fi explicat ca trebuie sa achite rata la o masina, iar profesorul are de dat niste bani pentru vila pe care o avea in constructie. Brasoveanul afirma ca nu a mai continuat discutia, ci s-a gandit sa plece cat mai repede din institut cu suma pe care o primise. "Am acceptat banii, cei 2.500 de dolari. I-am luat si i-am pus in buzunarul de la halat."

Chiar in aceeasi seara, cand a venit profesorul in vizita, Iulian l-a anuntat ca vrea sa plece acasa. El spune ca Lucan l-a chemat la el in birou, unde i-a facut foaia de externare, dupa ce a discutat cu el despre starea lui de sanatate. Iacob sustine ca nu a discutat cu profesorul despre banii pe care i-a primit de la Sabau si despre faptul ca nu primise suma care-i fusese promisa de acesta. Foaia de externare i-a fost adusa in aceeasi seara in salon de catre o asistenta.

A doua zi de dimineata, inainte de a se urca in taxiul care urma sa il duca pana la Brasov, un medic a venit si i-a cerut foaia de externare. Brasoveanul sustine ca medicul i-a spus ca data externarii este gresita si ca o sa-i inapoieze foaia imediat ce o va corecta. Iacob a raspuns ca nu are nevoie de ea si a plecat de la clinica fara sa aiba vreun document care sa dovedeasca internarea lui acolo.

Drumul pana la Brasov a fost costisitor, pentru ca a trebuit sa inchirieze un taxi. In starea in care era, nu putea sa calatoreasca cu trenul. A poposit la un prieten vechi, de fapt singurul pe care il avea. Sotia acestuia l-a primit in casa. Stia ca Iulian nu avea unde sa mearga in afara de furgoneta de pe strada. Operatia ii zemuia si femeia impreuna cu fiul ei se ocupau de schimbarea pansamentului.

Dupa vreo trei saptamani, Iulian s-a mutat intr-o garsoniera pe care si-a inchiriat-o. Atele si le-a scos printr-o conjunctura. Plecase cu niste prieteni intr-un sat din Moldova, apropiat orasului Barlad, sa mai scape de stresul situatiei. Totodata, a dat si o fuga cu masina cunoscutilor pana la Spitalul Judetean din Barlad, sa scape de copcile operatiei.

Dupa ce si-a mai revenit, brasoveanul i-a telefonat lui Sabau. Voia sa isi recupereze banii pe care juristul ii promisese. Tanarul spune ca l-a socat faptul ca nimeni din clinica nu-l sunase macar sa vada cum se simte: "Pentru ei, eram fiul ploii. Nu mai conta ca am murit, ca mai traiesc. Dar cand a fost sa le dau rinichiul am fost bun". Iacob sustine ca l-a contactat telefonic pe Emil Sabau de vreo trei ori. 

De fiecare data il intreba cum isi va recupera banii, cei 5.000 de dolari.

Sabau l-a asigurat ca, atunci cand va merge la control, va avea banii. Dupa 45 de zile, Iacob Iulian a plecat la Cluj. In fata clinicii l-a asteptat acelasi Emil Sabau. Impreuna au intrat in biroul profesorului, care, dupa spusele lui Iacob, l-a recunoscut si i-ar fi zis: "Soldatelule, vad ca te simti bine". Iulian spune ca a simtit o raceala in tonul profesorului, pe care inainte de operatie nu a sesizat-o. Pe Emil Sabau nu l-a mai vazut. L-a asteptat pe jurist pe hol cateva ore, dar acesta nu s-a mai intors sa vorbeasca cu el. A plecat la Brasov fara nici un rezultat.

Dupa cateva zile, Iulian l-a sunat din nou pe Sabau. Tanarul sustine ca, in urma discutiei purtate cu "partenerul sau de afaceri", a avut o surpriza. "Mi-a spus ca, daca vreau sa imi recuperez banii, ar fi bine sa mai aduc un donator la Clinica din Cluj. Mi-a sugerat ca, daca voi face acest lucru, imi voi recupera cei 5.000 de dolari si voi primi un bonus de 1.000 dolari pentru aceasta noua afacere". Neavand ce face, Iulian Iacob si-a dat acordul pentru aceasta invoiala. De fapt, santajul era singura cale pentru recuperarea sumei. De aici incepe povestea lui Iacob Iulian, in rol de intermediar intr-una din retelele de trafic cu organe...