Călin Nemeș este eroul Revoluției de la Cluj, tânărul care s-a pus în fața mitralierelor cu pieptul dezgolit. Imaginea surprinsă de fotograful Răzvan Rotta va rămâne veșnic în mintea clujenilor. 

”Trageţi, am o singură inimă”, le-a spus acesta militarilor chemaţi în centrul Clujului să reprime Revoluţia, acum 30 de ani. Glonţul pe care l-a încasat în spate, în 21 decembrie 1989, nu l-a durut la fel de tare precum dezamăgirea că după 3 ani criminalii nu au fost aduşi în faţa instanţei. 

Jurnalistul Tiberiu Fărcaș a lansat în 2019 volumul ”Călin Nemeş, povestea unui revoluţionar” și a povestit momentele-cheie din viaţa acestuia.

Nemeş a fost un personaj boem, recitator, prezentator de concerte cu atestat 

Tiberiu Fărcaș a vorbit în primul rând despre latura de personaj boem al oraşului, pe care toată lumea o știa

”Aş spune Nemeş prezentatorul de spectacole cu atestat. Avea atestat de prezentator liber- profesionist, de aceea Judeţeana de partid a vrut pe 16 decembrie să-i dea un premiu pentru activitatea artistică. El prezenta concerte de rock şi de jazz, dar mai cu seamă era foarte implicat în cenacluri studenţeşti. Eu aveam 19 ani în 1989 şi am frecventat concertele pe care le-a prezentat el. În pauze, el mai şi recita poezii. Carisma lui m-a cucerit atât pe mine cât şi pe mulţi alţii dintre cei care mi-au dat mărturii privind personalitatea lui Călin Nemeş, inclusiv pe profesoara lui de Limba română, care mi-a povestit cum i-a dat nota 10 la Bacalaureat, impresionată de cunoştinţele lui privind lirica eminesciană. A făcut liceul „Emil Racoviţă” la seral, deoarece în paralel muncea ca actor-mânuitor de păpuşi la Teatrul Puck. Provenea dintr-o familie cu puţine posibilităţi materiale. Îmi povestea profesoara cât era de timid, de sensibil...

El a declarat despre atestat într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, în care povesteşte cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat la Revoluţie. Nemeş povesteşte că atunci când a fost chemat la Judeţeana de partid să fie informat că va primi un premiu, a aflat de la cineva de acolo că la Timişoara e „tărăboi mai mare decât la Braşov”. Atunci a mers acasă, a luat un radio „Monica”, pe care l-a reparat în 2 ore, şi a ascultat nonstop Europa liberă. 

Acesta era Călin Nemeş al cafenelelor, de la „Arizona” la „Pescarul” şi „Conti” (nume de localuri din centrul oraşului-nr), al întâlnirilor hippie, el organiza serate şi audiţii underground la el acasă, la prieteni sau la cele câteva cluburi din oraş, cum ar fi Victoria, şi mai ales în căminele Haşdeu şi Observator, exista şi un cenaclu numit Observator. Se asculta muzica anilor 70 în general, lui îi plăcea Beatles foarte mult, recita din John Lennon. La întâlnirile cenaclului, el făcea pantomimă, umor, recita foarte fain din Eminescu şi din alţi mari poeţi români şi internaţionali. Recita foarte bine, că avea voce baritonală. A fost meteoric şi la cenaclul Flacăra.” 

”Nu i-a venit să creadă când a văzut armata”

A doua imagine importantă este cea de revoluţionar, spune Fărcaş care prezintă momentele controversate din data de 21 decembrie:

”Nemeş, care ieşise de la repetiţii de la Teatrul de păpuşi Puck, l-a auzit, în 21 decembrie, la ora 12 şi ceva pe criticul Valentin Taşcu strigând „Victorie” din redacţia Tribuna (aflată chiar în Piaţa Unirii, deasupra librăriei Universităţii, la câţiva paşi de locul unde Nemeş a fost rănit-nr). Era momentul în care s-a întrerupt emisia la TVR. Atunci Nemeş şi-a dat seama că era ceva legat de Timişoara şi a abandonat programul pe care-l avea în ziua aceea şi a început să-i roage pe oameni să vină alături de el să conteste dictatura comunistă. El explică în interviul menţionat că a coagulat 15-20 de persoane în zona statuii lui Matei Corvin, cărora le-a cerut să meargă pe trotuarul de vis-a-vis de librăria Universităţii. Au mai rămas vreo 6 persoane care au început să strige: „Jos, Ceauşescu!”, „Jos dictatura ceauşistă”. Multora le era frică, se aşteptau să vină Miliţia şi Jandarmeria. Au fost foarte şocaţi când au văzut că vine armata. Erau toţi conştienţi că dacă venea Securitatea cu bastoane şi cu scuturi, vor fi bătuţi, dispersaţi, arestaţi.  Lui Nemeş nu i-a venit să creadă că a venit Armata pentru care avea un anumit respect, pentru că el avea armata făcută la 27 de ani. Atunci când a luat decizia să-şi dea jos puloverul în faţa soldaţilor care îndreptau armele împotriva protestatarilor, au mai venit câţiva oameni alături de ei. „Trageţi, am o singură inimă", le-a spus Nemeş soldaţilor. În pozele lui Răzvan Rotta se văd vreo 8-9 oameni, dintre care 4-5 cu pieptul dezgolit”. Nemeş avea 29 de ani.  

Fărcaş susţine că momentul altercaţiei între Călin Nemeş şi căpitanul Carp Dando este unul dintre cele mai controversate, având în vedere că există mai multe variate cu privire la ceea ce s-a întâmplat în documentele oficiale: „Raportul Comisiei Senatoriale de Investigare a Evenimentelor din 1989 spune un lucru, sentinţa în dosarul procesului de la Cluj spune altceva. Unii spun că Nemeş ar fi încercat să-i ia pistolul. Alţii spun că Matiş (Lucian Matiş – prietenul lui Călin Nemeş care a murit în 21 decembrie după ce a fost împuşcat în timp ce protesta alături de Nemeş-nr) ar fi sărit în spatele lui Dando. În orice caz a fost o altercaţie, lui Carp Dando a încercat să i se ia pistolul. Un soldat l-a împuşcat în spate pe Nemeş, Carp Dando a fost, de asemenea, rănit în picior. Oricum, s-a tras fără fără avertisment la comanda căpitanului Carp Dando, uletrior maior.  Au murit aici 12 persoane şi 26 au fost rănite. Inclusiv un băiat de 6 ani a fost împuşcat”.

Călin Nemeş povesteşte într-un interviu ce i-a fost luat de Emil Hurezeanu în 1992 şi publicat în Suplimentul Plus al Revistei 22, în 1996, cum a trăit el momentul:

”A treia variantă era să lupt eu, ori singura armă pe care o aveam eu era arma psihică şi aici fac o trimitere poate prea îndepărtată, dar este un dicton, o idee creştină a lui Isus, atunci când eşti lovit să întorci şi celălalt obraz, după părerea mea acest dicton reprezintă nu o formă de apărare, ci de atac, atacul psihic. Altfel omori, după părerea mea, un om care fuge, unul care se luptă cu tine şi altfel omori un om care zice: „hai omoară-mă”. În acest din urmă caz ai o reţinere o fracţiune de secundă. Nu am stat să reflectez, însă ulterior m-am gândit: „dom le dacă vor să mă împuşte, să-i ajut să nu-mi găurească haina, costă bani, nu? Şi mi-am ridicat puloverul, mi-am desfăcut haina şi am rămas cu pieptul gol. Soldaţii au armat pistoalele mitralieră. Când m-au văzut cei cu care eram, vreo 10-15 persoane mi s-au alăturat cu pieptul dezvelit. Mi-am adus minte de ceva, pentru că ofiţerul care stătea în faţa liniei de soldaţi avea în mână un revolver. Când m-a văzut, eu fiind cel mai în faţă, a îndreptat revolverul spre mine, şi atunci mi-am adus aminte de răscoala din 1907, când soldaţii nu puteau să tragă în oameni, iar ofiţerii dădeau exemplu, făcând ei chestia asta. Mi-am zis: „dacă îl opresc pe ăsta, nu o să se întâmple nimic, soldaţii nu o să tragă. Am sărit să împing mâna cu arma respectivă. Ori în secunda în care am sărit, am simţit şocul împuşcării. Se pare că unul dintre soldaţi m-a împuşcat şi am căzut în totală inconştienţă. (...) Când au venit salvările, eu n-am avut nicio reacţie. În timp ce eram inconştient unul dintre soldaţi m-a lovit cu piciorul în cap, mi s-a povestit după aceea, dar eu n-am avut nicio reacţie. Cineva m-a văzut acolo, fata corespondentului de la România libera, care a văzut că nu mişc când am fost lovit în cap a crezut că sunt mort. Astfel, am fost primul mort oficial în România liberă. Apoi, am fost transportat la spital”. A fost rănit deasupra rinichiului drept. A stat aproape 3 luni internat în spital. Căpitanul Carp Dando a fost scos de sub urmărire penală şi avansat în grad mai târziu. 

Varianta Parchetului: „Carp Dando a comandat militarilor să tragă”

În referatul întocmit de Parchet în 1998 este relatată o altă variantă: ”Pe trotuare se aflau mai mulţi cetăţeni care priveau la grupul de cetăţeni aflaţi în mijlocul intersecţiei, în apropierea militarilor. O persoană s-a desprins de mai multe ori din grup, care apropiindu-se de căpitanul Carp Dando, l-a prins de mâna stângă, ofiţerul l-a împins şi acesta s-a dezechilibrat căzând într-un genunchi, dar s-a sculat şi a revenit la căpitanul Carp Dando, agăţându-se de el, moment în care amândoi au căzut la pământ. Speriaţi, militarii din grupa 3, la comanda „foc” strigată de căpitanul Carp Dando, aflat la pământ, au deschis, trăgând foc automat circular asupra tuturor cetăţenilor aflaţi în intersecţie şi pe străzi. Unul dintre militari grupei a tras asupra cetăţeanului civil aflat la pământ împreună cu căpitanul Carp Dando, dar nu l-a nimerit, rănindu-l în schimb pe ofiţer în picior. Declaraţiile militarilor din grupa 2 şi 3, ale martorilor şi ale persoanelor vătămate  probează ordinul de tragere al căpitanului Carp Dando, fără a ordona somaţiile regulamentare: focul de avertisment şi focul la picior”.

Varianta instanţei: „un militar în termen a ordonat să se tragă”

Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a dat sentinţa finală, în 2006,  în procesul privindu-i pe cei implicaţi în reprimarea revoluţiei, la Cluj. Au fost condamnate 5 persoane, nu şi căpitanul Carp Dando, care a fost scos de sub urmărire penală.  

În sentinţă se arată o altă variantă: ”Postat în faţa dispozitivului, arătându-şi pieptul, tânărul Nemeş Călin a cerut militarilor să tragă asupra sa. Cu pistolul în mâna, orientat vertical, căpitanul Carp Dando a atenţionat grupul în care se afla Nemeş să nu se apropie de dispozitivul militar. Ripostând, Nemeş l-a apucat pe ofiţer de reverele mantalei, după care, luptându-se au căzut împreună pe carosabil. Concomitent, o altă persoană din grup a încercat să smulgă pistolul mitralieră de la unul dintre militarii din dispozitiv. În aceste condiţii, un alt miliar în termen, temându-se că vor fi dezarmaţi, a strigat să se tragă, moment în care militarii au tras două-trei rafale de armă atât plan orizontal, cât şi în plan vertical. În urma acestor rafale, persoana care a încercat să smulgă pistolul mitralieră din mâna militarului în termen a fost împuşcată mortal şi în cădere agăţându-se de armă a declanşat foc înspre locul unde Nemeş Călin se lupta cu căpitanul Carp Dando. În timpul focului necontrolat, cei doi au fost răniţi prin împuşcare”. 

De ce s-a sinucis Călin Nemeş

„Al 3-lea  moment controversat este sinucidere din 8 iulie 93. Motivul oficial este dezamăgirea lui provocată de faptul că nu a existat un proces al Revoluţiei, nu au fost condamnaţi vinovaţii şi nu s-a aflat adevărul. Există bârfe de can-can care ar fi spus că ar fi sinucidere ar fi fost cauzată de probleme de ordin personal în căsnicie. Nimeni nu-şi asumă o declaraţie publică clară pe tema asta, cert e că s-a spânzurat în jurul orei 12.30, în 8 iulie, şi a fost găsit de soţie în casa lor din Andrei Mureşanu pe care au primit-o de la Primărie după 89, în baza certificatului de revoluţionar”, povesteşte Fărcaş. 

După Revoluţie, Nemeş a intrat la facultate unde şi-a dorit la regie, apoi s-a transferat la actorie, la  clasa Melaniei Ursu. În 1991, Nemeş a jucat în rolul principal din filmul regizorului Nicolae Mărgineanu – „Undeva în Est”. În paralel , Nemeş a lucrat la Teatrul de Păpuşi din Cluj-Napoca.

„Nemeş a fost foarte activ după 1989. A participat la manifestările anti-feseniste, cerând în special declanşarea procesului celor care au tras în popor. A participat activ la „golaniadă”. A vorbit în public la numeroase mitinguri de protest. Era foarte prezent în mass-media, cu articole, interviuri. Era un personaj incomod pentru autorităţile FSN-iste. Nemeş a ajuns să trăiască o dezamăgire profundă deoarece schimbările aşteptate nu s-au realizat. Avea o apăsare şi din cauza faptului că cel mai bun prieten al lui Lucian Matiş, care avea şi el un copil, a murit la Revoluţie la câţiva metri de el. Cu siguranţă l-a afectat foarte tare faptul că nu s-a aflat adevărul. Vedem că au trecut 30 de ani de la Revoluţie şi abia acum a început dosarul Revoluţiei”, povesteşte Fărcaş. 

Într-un articol publicat de România liberă, în 1991, Călin Nemeş arăta că atunci când vor muri, oamenii din generaţia lui se vor întâlni cu tinerii căzuţi la revoluţia din 1989: „Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”.

Nefiind luat în seamă nici de organele în drept, și nici chiar de către opinia publică, Nemeș și-a pus capăt vieții, în ziua de 8 iulie 1993. La doar 33 de ani, acesta s-a spânzurat în podul casei sale.

Sursa: Adevărul.ro