Un clujean de 37 de ani, profesor la universitatea din Beijing, trăiește o dramă de nedescris, dar statul român nu sare să îl ajute. 

Marius, stabilit în China în 2010, fost profesor la o prestigioasă universitate din Beijing, a fost arestat în martie 2014 și condamnat în martie 2016 la 8 ani de închisoare pentru că a primit 80 de dolari de la o persoană, fără să știe că banii ar proveni de la niște infractori. Prin sentință, românul a fost obligat și la plata unei amenzi în cuantum de 100.000 RMB – moneda chinezească Yuan, echivalent a peste 13.600 de euro.

Amendă a fost achitată de către unchiul condamnatului, care a și-a vândut apartamentul din Cluj. Românul a fost vizitat de consulul României în Shanghai, Ioan Gheorghe Crișan, căruia condamnatul i-a înmânat un memoriu, datat 14 ianuarie 2017, adresat Ambasadei României în Republica Populară Chineză și Ministerului de Externe al României, scrie Clujust.ro.

Clujeanul scrie în acest memlriu că a fost încarcerat în arestul poliției districtuale timp de 2 ani și jumătate, pe întreaga desfășurare a anchetei și procesului, timp în care spune că i-au fost încălcate în totalitate toate drepturile.

”Este de-a dreptul cutremurător faptul că în secolul 21 este încă posibil ca o ființă umană să fie dezbrăcată de orice drept, de orice putere de a se apăra și pur și simplu aruncată într-o cușcă ca un câine mort pentru ca într-un final apoteotic, după 2 ani și jumătate să fie scoasă din cușcă și târâtă în fața judecătorului pentru a i se determina vinovăția”, scrie Marius.

Potrivit acestuia, torționarii au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i distruge psihicul și sufletul. A stat închis într-o cușcă de 16 mp cu alți 12 cetățeni chinezi, cu care nu a putut comunica căci aceștia nu știau engleză

”Ani în șir, izolat de alți străini, condamnat la o ”tăcere mută”, nu am vorbit cu nimeni, fără numai cu bunul Dumnezeu. Se adaugă multe alte torturi psihice de nesuportat, de care nu pot pomeni aici, însingurarea, frigul, hrana sărăcăcioasă.. toate menite să te distrugă psihic pentru a nu te putea apăra în timpul procesului.

De două ori pe lună eram scos din cușcă și dus într-o alta, legat fedeleș de mâini și de picioare într-un scaun de metal ce semăna izbitor cu un scaun electric în timp ce mi se repeta obsesiv că singura mea șansă este ca, odată ajuns în fața judecătorului, să îi implor mila cu lacrimi în ochi”, scrie bărbatul.

”Din victimă a unor infractori chinezi, devenisem în ochii procurorului și ai judecătoruui, eu însumi unul din infractorii principali, în timp ce adevăraților infractori le-a fost înlesnită fuga din țară (3 la număr). Și mai de necrezut este faptul că nu am fost singura victimă a acestor infractori, împreună cu mine fiind interogat un cetățean britanic. Cu toate că faptele noastre fuseseră absolut identice, cetățeanul britanic a fost eliberat fără a petrece nici măcar o zi în închisoare, dovada supremă că faptele noastre nu constituiau o infracțiune”, povestește Marius.

Acesta nu a făcut apel pentru că ar fi însemnat să stea tot în arestul poliției și nu a mai suportat. Oricum, procurorul centrului de detenție i-a explicat că șansele în apel sunt nule.

”Sunt deplin convins că de nu aș fi avut sâmburele de credință în Dumnezeu, aș fi capitulat, fie pierzându-mi mințile, fie încercând să-mi iau viața. Exemple de astfel de capitulări primeam aproape zilnic, atunci când auzeam că vreunul dintre străini din cuștile alăturate încercase să-și ia viața. Unii reușeau, alții nu (…)

Transferul în România îmi este absolut necesar, deoarece condițiile de care am parte în prezent în penitenciar încalcă aproape în totalitate prevederile Convenției de la Geneva privind tratamentul deținuților de drept comun, reducerele de pedeapsă sunt ca și inexistente (spre exemplu la o pedeapsă de 8 ani mă pot aștepta doar la o reducere de 3-4 luni) și asta doar în cazul în care accept munca silnică ca parte a ”reeducării”, nu am dreptul să beneficiez de eliberarea condiționată (spre deosebire de deținuții chinezi cărora le este permisă), nu am dreptul la absolut nici un fel de asistență psihologică sau religioasă, mă aflu la mii de kilometri distanță de familie și de țară, diferențele de cultură și educație de aici, comparativ cu România, sunt colosale, scrisorile fiind singura modalitate de a comunica cu cei dragi se ”pierd” tot timpul; trăiesc în izolare și în frică din pricina gardienilor care urmăresc în continuu să te pedepsească pentru greșeli închipuite, petrec aproape 24 de ore pe zi închis, neavând dreptul decât la câteva minute de plimbare afară, în multe dintre zilea aceasta fiind anulată cu totul”, se arată în memoriu.

Marius a precizat că va scrie câte o scrisoare pe zi:  ”Voi scrie în fiecare zi până când cineva mă va auzi. Însă chiar dacă nu mă va auzi nimeni în toți acești 5 ani, nu îmi voi pierde nădejdea. Nu îmi voi pierde nădejdea că oamenii sunt buni, că există și va exista întotdeauna bine și adevăr în lume, că dragostea și compasiunea vor înfrânge întotdeauna și fără echivoc frica”.

Ministerul Justiției nu se implică în acest caz pentru că între România și China nu există tratat în privința transferării persoanelor condamnate.