Duminica 22 Decembrie

Prefectul de Cluj: Nu sunt drumuri blocate din cauza zăpezii în judeţul Cluj -VIDEO


Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat că în judeţul Cluj nu sunt drumuri blocate din cauza zăpezii.

Gheorghe Vuşcan a declarat, duminică, 9 decembrie, la Cluj-Napoca, prinvind condiţiile de drum în urmă caderilor masive de ninsoare, că s-a intervenit la timp şi nu există drumuri blocate.

"În zona Fântânele-Beliş s-a intervenit mai târziu, dar drumul nu era blocat. Erau doar căderi masive de zăpadă. Acum se circulă fără probleme. S-au folosit 135 de utilaje pe drumurile judeţene pentru deszăpezire", a declarat prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan.

Liviu Bota, directorul Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj şi Eugen Cecan, director regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, au declarat că s-a intervenit pe toate drumurile judeţene cu autospeciale de curăţare şi răspândătoare de sare.

"Avem 66 de utilaje pe drumurile naţionale, pe lângă acestea mai sunt încărcătoarele şi răspândătoarele şi avem 12 utilaje pe autostrada. Am consumat pe judeţul 1.700 de tone de antiderapant şi 221 de tone pe Autostrada A3. Nu sunt probleme, drumurile naţionale sunt aproape "la negru" peste tot", a declarat Eugen Cecan.

Liviu Bota a declarat că au fost probleme la început din cauza stratului mare de zăpadă, pe alocuri măsurând şi 40 de cm, dar problemele s-au remediat.

"Probleme au fost pentru că a nins în tot judeţul, stratul de zăpadă despus a fost de circa 20 de cm în zona judeţului şi a Huedinului, iar în zona muntelui Băişorii şi zona Turzii a fost până la 40 de cm. Nu am avut nici un drum judeţean blocat sau înzăpezit. Aseară am avut circa 135 de utilaje şi mijloace de transport care au intervenit, iar astăzi tot cam atâtea sunt" a declarat Liviu Bota.

Comentarii Facebook