Prelevare de organe la Spitalul Clinic Județean Cluj! Organele unui bărbat aflat în moarte clinică au salvat viețile mai multor pacienți
Viețile mai multor pacienți au fost salvate datorită unui bărbat aflat în moarte clinică! Familia acestuia a fost de acord cu prelevarea organelor, dându-le astfel o nouă speranță la viață unor oameni aflați în grea suferință.
Procedura de prelevare a avut loc miercuri la Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, fiind a treia de acest fel, anul acesta.
Prelevarea de organe s-a efectuat în cadrul a Secției Clinice ATI echipa medicală responsabilă de caz fiind formată din Conf. Dr. Cristina Petrișor, medicul responsabil cu identificarea și susținerea donatorului la nivel regional (KDP), Dr. Elena Ștefănescu, medic primar ATI și Dr. Dumitru Pătraș, medic primar ATI, coordonator de transplant la SCJU Cluj.
Dr.Tudor Moisoiu și Avram Mureșan din cadrul ICUTR Cluj, alături de Dr. Călin Popa și Dr. Horea Bocșe din IRGH Cluj au fost medicii chirurgi implicați în prelevarea în deplină siguranță a rinichilor și ficatului pacientului nerecuperabil.
Rinichii au ajuns la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj pentru transplant iar ficatul a fost preluat de Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor din Cluj.
,,Profund respect și recunoștință familiei donatorului!”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.
7 Comentarii
Oamenii Și Copiii Trebuie Să Se Ferească De Doctorițe, Doctori, Dar Și De Oamenii Și Copiii De Domeniu Medicină Ca Învățământ, Și Să Nu Se Împrietenească Nici-o Dată Cu Doctorițe Și Doctori, Deoarece Sunt Criminale Și Criminali Pe Medicină, Spre Exemplu:
https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=nr4kYURuRw2Qd7tx
Trimiteți Mai Departe… Citeste mai departe
pe alt site zice ca donatorul are 69 de ani, ce naiba organe mai are ala la varsta aia?
@jina: Oamenii Și Copiii Trebuie Să Se Ferească De Doctorițe, Doctori, Dar Și De Oamenii Și Copiii De Domeniu Medicină Ca Învățământ, Și Să Nu Se Împrietenească Nici-o Dată Cu Doctorițe Și Doctori, Deoarece Sunt Criminale Și Criminali Pe Medicină, Spre Exemplu:
https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=nr4kYURuRw2Qd7tx
Trimiteți… Citeste mai departe
care e rostul pozatului in grup?
@bulisor: Oamenii Și Copiii Trebuie Să Se Ferească De Doctorițe, Doctori, Dar Și De Oamenii Și Copiii De Domeniu Medicină Ca Învățământ, Și Să Nu Se Împrietenească Nici-o Dată Cu Doctorițe Și Doctori, Deoarece Sunt Criminale Și Criminali Pe Medicină, Spre Exemplu:
https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=nr4kYURuRw2Qd7tx
Trimiteți… Citeste mai departe
conduceti trotinete, biciclete, unicicluri, scutere, etc. a.i. sa poata si oamenii astia sa mai salveze vieti
@gigi spaga: Oamenii Și Copiii Trebuie Să Se Ferească De Doctorițe, Doctori, Dar Și De Oamenii Și Copiii De Domeniu Medicină Ca Învățământ, Și Să Nu Se Împrietenească Nici-o Dată Cu Doctorițe Și Doctori, Deoarece Sunt Criminale Și Criminali Pe Medicină, Spre Exemplu:
https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=nr4kYURuRw2Qd7tx
Trimiteți… Citeste mai departe