Duminica 22 Decembrie

Premieră în media din Europa! Tineri cu sindromul Down vor realiza o emisiune la Cluj



O inedită emisiune de televiziune va debuta la TVR Cluj, realizată de Asociația Hans Spalinger, unde reporteri vor fi mai mulți tineri cu sindromul Down.

Această iniţiativă este o premieră în peisajul media european; în prezent, în lume există un singur reporter de televiziune cu sindrom Down, care se numește Fernanda Honorato şi transmite pentru TV Brasil.

Noua emisiune se va numi „Fără prejudecăți” şi va putea fi urmărită la nivel regional pe postul TVR Cluj în fiecare vineri de la ora 17, iar la nivel naţional pe postul TVR 3, în fiecare vineri de la ora 18, începând din 3 octombrie. De asemenea, emisiunea va fi disponibilă pe platforma online TVR Plus. Pentru a asigura accesibilitate maximă, întregul program va beneficia și de interpretare în limbaj mimico-gestual.

Emisiunea va aborda probleme sociale ale comunităţii, tematici legate de educaţie şi integrarea persoanelor cu dizabilităţi fizice sau psihice. Miza acestui demers este de a schimba mentalități și de a arăta că tinerii cu dizabilități pot fi resurse pentru comunitate, pot fi integrați în societate și pot fi utili, lucrând alături de cei din jur.

Până acum, cu ajutorul copiilor care învaţă în centrul AHS, am pregătit o masă caldă pentru oamenii fără adăpost din Cluj, am strâns fonduri pentru copiii din comunitatea romă de la Pata Rât, de lângă oraș, printr-un concert caritabil, şi am confecţionat ornamente şi jucării pentru copiii internaţi în secţia de onco-pediatrie a spitalului de specialitate din Cluj. Prin această emisiune, vrem să arătăm că există tineri care, odată trecuți de vârsta școlară, se pot integra și pot funcționa într-un context mai dificil și provocator, cum este meseria de reporter TV, dacă au parte de sprijinul şi încrederea necesare. TVR Cluj s-a dovedit partenerul de care am avut nevoie, fiind deschiși să investească această încredere și de a lucra alături de noi la un proiect dificil, dar cu potențial de a produce schimbări profunde”, a declarat psihologul Ovidiu Damian, directorul AHS și moderatorul noii emisiuni.

Prima emisiune va trata percepția publicului larg cu privire la dizabilitate și subiectul accesibilității spațiilor și serviciilor publice din Cluj-Napoca pentru persoane cu dizabilități – de la rampele de acces până la modul în care o persoană care nu aude poate apela serviciile de urgență.

Cei trei tineri reporteri sunt Raluca Avram, Mihai Arsenie şi Bogdan Cristea, și au vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani. Ei frecventează un centru educaţional pentru persoane cu sindrom Down, Centrul Raluca – DownCER, iar pentru a prelua rolul de reporteri, aceștia sunt instruiţi pe partea tehnică de specialiștii TVR Cluj. De asemenea Carmina Bedreagă, specialist AHS, îi ajută în dezvoltarea personală, securizare emoţională şi logopedie.

Atunci când nu sunt ocupaţi cu înotul sau cu alte competiţii sportive, tinerii noștri reporteri descoperă lumea calculatoarelor, a fotografiei şi a bucătăriei. Urmăresc aproape cu sfinţenie jurnalele de ştiri şi răsfoiesc ziarele pentru a fi informaţi. Îi admiră pe jurnalişti şi vor să fie ca ei. De la prima noastră întâlnire, am descoperit tineri activi, informați și cu o reală dorință şi capacitate de a face munca de reporter, cu sprijinul necesar”, spune Carmina Bedreagă.

Asociația Hans Spalinger oferă în prezent servicii educaționale unui număr de 20 copii prin Centrul de Pedagogie Curativă de la Cluj, realizat în parteneriat public-privat cu Consiliul Județean şi CSEI Cluj, pe linia de învăţământ special de stat – alternativa educaţională de pedagogie curativă. Copiii beneficiază şi de servicii terapeutice, logopedie şi kinetoterapie, pe baza unui plan personalizat de intervenție. De asemenea, psihologii AHS oferă voluntar servicii de consiliere pentru părinții copiilor cu dizabilități.

La AHS, spunem că acceptarea şi încrederea pe care le-o dăm persoanelor cu dizabilităţi pot învinge orice diagnostic şi sunt un pas esenţial spre integrarea lor reală. Chiar dacă pentru mulţi oameni este greu de imaginat că aceste persoane pot funcţiona alături de noi în societate sau ne pot fi colegi de serviciu, această emisiune este o dovadă practică a abililităţilor lor şi un model pe care sperăm să îl vedem urmat în cât mai multe domenii de activitate”, a concluzionat Ovidiu Damian.

Comentarii Facebook