Duminica 22 Decembrie

Premieră la Baia Mare: primii studenți ai UMF Cluj au început anul universitar. UMF ”Iuliu Hațieganu” va forma asistenți medicali licențiați


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, unde 60 de studenți vor urma cursurile Facultății de Medicină, la programul de studiu Asistență medicală generală. Ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024 a avut loc marți, 3 octombrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Evenimentul, care a marcat un reper important în istoria UMF „Iuliu Hațieganu” și pas decisiv în dezvoltarea mediului academic al județului Maramureș, s-a desfășurat în prezența membrilor conducerii universității clujene, a administrației județene și locale, a studenților și părinților.

În cadrul noii extensii universitare din Baia Mare, pregătirea studenților va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultății de Medicină, precum și de cadre universitare asociate, profesioniști ai Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”. Examenul de admitere a avut loc în data de 21 septembrie, iar concurența a fost de 3 trei candidați pe un loc. Rezultatele au fost pe măsura exigențelor, patru candidați obținând nota 10, iar cea mai mică notă, la taxă, a fost 8.70.

1 (4).jpg

Inițiativa de extindere a activității UMF „Iuliu Hațieganu” în Baia Mare demonstrează implicarea universității în comunitate și în dezvoltarea regională. Prin intermediul acestei noi extensii universitare, UMF „Iuliu Hațieganu” va contribui la formarea de asistenți medicali licențiați, care să răspundă cerințelor sistemului sanitar și să îmbunătățească calitatea serviciilor medicale oferite pacienților.

Acest demers este, în primul rând, o inițiativă de responsabilitate socială din partea universității noastre. Dorim să venim în sprijinul tinerilor care aspiră la o carieră în domeniul sănătății, dar care, din diverse motive, nu pot studia la Cluj-Napoca sau în alt centru universitar din țară. În plus, am venit în întâmpinarea cererii tot mai crescute pentru această specializare, asumându-ne misiunea de a pregăti cadre medicale care se vor bucura de o inserție de 100% pe piața muncii. Ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu autoritățile locale, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Baia-Mare și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș, care au sprijinit inițiativa noastră”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Această reușită este o premieră pentru județul Maramureș, fiind pentru prima dată când tinerii maramureșeni au ocazia de a urma cursurile universitare la programul de studiu Asistență medicală generală oferite de UMF Cluj-Napoca, aici, la noi acasă, în Maramureș. Vom continua să investim în acest proiect, pentru a-l dezvolta la un alt nivel și am încredere că astfel Maramureșul va deveni un reper pe harta județelor în care se formează specialiști în domeniul medical”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

  • 3 (4).jpg

Cererea de profesioniști ai sănătății în spitalele din țară este în creștere constantă în ultimii ani, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. În acest context, extinderea activității UMF „Iuliu Hațieganu” în Baia Mare, prin formarea de asistenți medicali, vine în întâmpinarea nevoilor actuale din sistemul de sănătate și va contribui la creșterea calității actului medical, în acest domeniu, în beneficiul pacienților. Conducerea UMF „Iuliu Hațieganu” are în vedere ca pe viitor să ofere tinerilor din regiunea de nord-vest a țării mai multe programe de studiu de 180 și 240 de credite, respectiv studii de licență de 3 și 4 ani.

Comentarii Facebook