Sambata 21 Decembrie

Premierul Viorica Dăncilă a trimis o coroană la înmormântarea bulibașei din Gilău, Rudi Varga


Premierul Viorica Dăncilă a trimis coroană la înmormântarea bulibașei din Gilău, Rudi Varga, dar nu a putut participa. Pe coroană scria ”Regrete profunde”.

WhatsApp Image 2019-01-09 at 12.52.17.jpeg

La înmormântarea de miercuri nu au participat 1.000 de oameni, așa cum se așteptau jandarmii prezenți pentru a asigura paza, ci numai 150 de persoane. În schimb, slujba de înmormântare a bulibaşei din comuna Gilău, Rudi Varga, a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Mitropolitul a fost întrebat de presă de ce a acceptat să oficieze slujba pentru un personaj controversat, în condiţiile în care familia Varga nu a respectat o hotărâre a Consiliului Local Gilău privind interzicerea înmormântării lui Rudi Varga lângă Monumentul Eroilor, Mitropolitul Clujului a spus că de câte va putea să meargă la înmormântări o va face.

Orice om are în lumea aceasta şi bucurii şi necazuri, iar atunci când pleacă la Dumnezeu, e bine ca oricărui om să-i dăm cinstea cuvenită. Mai ales că fiica dânsului, urmaşii lui, se implică şi în viaţa celorlalţi romi. Cred că ar trebui mai mult făcut şi pentru minorităţi. Dumnezeu să îl odihnească şi să nea dea, nouă, tuturor, simţământul de a fi mai buni cu oamenii, indiferent de ce etnie ar fi ei”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.

Un avion pilotat a împrăștiat confetti deasupra cortegiului funerar.

Rudi Varga avea 78 de ani și a murit la București. El a fost înmormântat lângă Monumentul Eroilor din cimitirul Gilău, deși Consiliul Local Gilău nu a fost de acord cu acest lucru.

Fiica lui Rudi Varga, Dana Varga, este consilierul premierului Viorica Dăncilă pe problemele comunității rome.


Comentarii Facebook