Preotul Dan Cismaș, plângere împotriva celor vinovați de accidentul de pe Aeroportul Cluj: Bebelușul său a suferit o fractură, după ce soția lui a alunecat


Preotul Dan Cismaș a depus plângere împotriva celor vinovați de accidentul de pe Aeroportul Cluj: Bebelușul său a suferit o fractură după ce soția a alunecat pe o dâră de ulei


Un incident nefericit petrecut marți seara pe pista Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a condus la o plângere oficială depusă la Poliția de Frontieră.

Preotul Dan Cismaș, preot paroh la Catedrala Mănăștur - Cluj, a relatat cum soția sa, care își ținea în brațe fetița de opt luni, a alunecat pe o dâră de ulei amestecat cu apă, rezultând o căzătură care a cauzat fractura de femur a copilului.

Reîntorși în Cluj-Napoca, membrii familiei au coborât din avion și s-au îndreptat spre autobuzul de transfer, moment în care soția preotului a alunecat pe o suprafață acoperită de o substanță alunecoasă. Fetița, care era ținută în brațe, a fost rănită în urma căzăturii. În postarea sa, preotul a descris că hainele soției și ale copilului erau murdărite de ulei negru, semn al prezenței unei substanțe pe pista aeroportului.

„Revenind la momentul incidentului, fiind exact lângă ele, sunt convins sută la sută că acesta s-a întâmplat din pricina unei dâre de ulei negru amestecat cu apã, amestec care s-a dovedit foarte alunecos. În zona aceea, am remarcat ulterior mult mai multe suprafețe care erau acoperite cu mâzga respectivã. De altfel, hainele soției și ale fetiței erau toate murdărite de un ulei negru, în urma căzăturii.”, a transmis Dan Cismaș, Preot paroh la Catedrala Manastur - Cluj.

La sugestia reprezentanților Poliției Transporturi și Poliției de Frontieră, el a depus o plângere „împotriva celor care se fac vinovați” de „derdelușul” dintre aeronavă și autobuz, semnalând pericolul pe care îl reprezintă astfel de condiții pentru pasageri, mai ales pentru cei vulnerabili – vârstnici, copii sau femei însărcinate.

Fetița a fost evaluată inițial la cabinetul medical al Aeroportului Cluj, iar ulterior transportată la spital, unde s-a confirmat diagnosticul de fractură de femur. Copilului i s-a aplicat un ghips, care urmează să fie înlocuit cu unul mai complex pentru o imobilizare optimă în următoarele 4-6 săptămâni. Din fericire, nu este necesară o intervenție chirurgicală.

Jos pălăria pentru cei de la Poliția de Frontieră, pentru asistența dată și pentru tot sprijinul. Din păcate, pe cei de la aeroport nu am cum să-i laud: fie erau de negăsit, fie erau neinteresați de problemă.

Nu-mi dau seama cum această situație a devenit publică, iar în ultimele ore s-au născut zeci de știri pe acest subiect. Din păcate, am citit și eu știri pe câteva site-uri care m-au citat între ghilimele, cu toate cã nu am vorbit niciodată cu vreun reprezentant de-al lor. Aceleași site-uri folosesc expresii șocante ca ,,stare critică”, ,,stare deosebit de gravă”, ,,procedure medicale sofisticate”. Sunt doar curios, ce ,,surse medicale” și ce ,,surse din cadrul anchetei” le vând aceste ponturi, mai cu seamă că pe mine nu m-a contactat nimeni până în prezent? Alte publicații (PRO TV, Cluj24 sau Știri de Cluj) au avut decența de a-mi da un telefon, răspunzând tuturor că nu doresc să comentez subiectul.

Dar pentru că bulgărele exagerării stării medicale a apucat să se rostogolească, am ținut să vin cu aceste precizări care cred că sunt lămuritoare, mulțumind încă o dată celor care ne-au transmis gândurile lor bune și care ne însoțesc în rugăciune.

Avem nădejde multă că procedura de mâine va decurge bine, că recuperarea va fi totală și rapidă și că se vor lua măsurile necesare ca astfel de incidente să nu se repete. Realmente, putea fi mult, mult mai grav...” a completat preotul Dan Cismaș.

Rămâne de văzut cum va răspunde administrația Aeroportului Cluj-Napoca la plângerea formulată și dacă vor fi luate măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de siguranță pe pista aeroportuară.

Citește și 

Bebeluș de 8 luni, rănit pe Aeroportul Cluj! Mama micuței ar fi căzut peste ea, după ce a alunecat/Fetița, transportată de urgență la spital - Ştiri de Cluj

Comentarii Facebook